Castiguri obscene la FP - 11 februarie 2010

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 16 mai 2023 16:33, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)

Statul roman continua sa arunce cu banii pe fereastra. De data aceasta, hemoragia de bani vine din numirea unui nou Consiliu de Supraveghere la Fondul Proprietatea (FP). Ieri, societatea detinuta de stat a dat girul unor noi membri: fostul ministru de Finante, Gheorghe Pogea, secretarul de stat in Ministerul Finantelor, Gratiela Iordache, si consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru, fostul ministru al Integrarii, Ene Dinga, si Nicoleta Dumitrean. Pe langa acestia apar si Eduard Goean si Corin Trandafir, reprezentantul in Romania al familiilor Malaxa si Auschnit. "Decizia de azi e la fel de inoportuna si de antieconomica precum cealalta de acum trei luni, cand s-a schimbat directoratul", a declarat pentru Jurnalul National Mircea Ursache, fost presedinte al Consiliului de Supraveghere al Fondului Proprietatea. UNDE TAIE BOC CRESTE DUBLU LA LOC Mai exact, este acuzata schimbarea fostului directorat format din trei membri si a fostului Consiliu de Supraveghere, format din sapte membri, pe motiv ca, practic, se plateste dublu atat fostilor, cat si actualilor membri. "Salariile directoratului si ale consiliului sunt aceleasi cu cele de anul trecut", a completat Mircea Ursache. Cheltuielile cu salariile si indemnizatiile brute catre angajati si administratori se vor ridica in 2010 la 6,8 milioane de lei, potrivit proiectului de buget pe 2010. Adica, 295.000 de lei de persoana. Anul trecut, directoratul, Consiliul de Supraveghere si cei 13 salariati au tocat 7,3 milioane de lei, ceea ce inseamna o medie de 317.000 de lei pe fiecare persoana. Gratiela Iordache a precizat ca primeste lunar aproximativ 9.000 de lei - 90 milioane de lei vechi, datorita functiei din Consiliul de Supraveghere al Fondului. Veniturile i se rotunjesc pana la 15.000 de euro din participarea in mai multe consilii de administratie. Nici nu s-a uscat bine cerneala pe actul de numire al noului consiliu, ca Lucian Croitoru, fostul premier desemnat de presedintele Traian Basescu, a anuntat ca se retrage. El a motivat prin faptul ca semnarea contractului cu Franklin Templeton, principalul sau obiectiv in ceea ce priveste FP, a fost indeplinit. "Scopul meu principal era sa ma asigur ca va fi semnat in cel mai scurt timp contractul cu Franklin Templeton. Guvernul a emis deja o hotarare in acest sens si am decis sa-mi retrag candidatura", a afirmat Croitoru. DESPAGUBIRI Criticile lui Ursache vin in contextul in care noul administrator al fondului, Franklin Templeton, va "intra in paine" in acest an. Or, considera el, acest lucru se putea realiza si cu vechiul directorat si cu vechiul consiliu, fara a fi nevoie de a se plati in plus compensatii celor eliberati din functii. Premierul Emil Boc anunta in mai multe randuri ca va reduce castigurile exagerate. Ionut Popescu, directorul general al FP, a cerut Consiliului de Supraveghere sa i se reduca de la 1 martie salariul la nivelul celui de secretar de stat, adica 4.800 de lei pe luna. Fosta sefa a FP, Daniela Lulache, castiga lunar 13.000 de euro pe luna fara sporuri si bonusuri. Ea a primit in 2009 de la fond 1,86 milioane de lei, 441.000 de euro, sub forma de indemnizatii de conducere, bonus de performanta si compensatii, potrivit declaratiei de avere. Directorul economic, Mihai Darie, si cel juridic, Laura Constantin, au incasat anul trecut de la FP 1,12 milioane de lei (264.000 de euro), respectiv 1 milion de lei (238.000 de euro), banii reprezentand indemnizatii pentru anul trecut, bonusuri pentru anii 2008 si 2009 si alte drepturi conform contractului de administrare legate de incetarea contractului inainte de termen. JONGLERII CU LISTAREA Mircea Ursache acuza faptul ca schimbarea Consiliului de Supraveghere a fost realizata pentru ca FP sa nu fie listat. "Legislatia pietei de capital, respectiv articolul 18 din Regulamentul 15, prevede faptul ca membrii (consiliului - n.r.) trebuie sa aiba minimum trei ani de activitate pe piata de capital. Fondul Proprietatea nu se poate lista daca are acest Consiliu de Supraveghere. Pogea, de exemplu, nu respecta conditiile", afirma Mircea Ursache.