MedLife intra pe segmentul de wellness prin achizitia pachetului majoritar al salilor de fitness Sweat Concept - 05 iulie 2022
MedLife (M), liderul pietei de servicii medicale private din Romania, a anuntat semnarea achizitiei pachetului majoritar din cadrul Sweat Concept, tranzactie care marcheaza intrarea pe o noua linie de business, cea de wellness, care vine in completarea serviciilor oferite la nivel national. Sweat reprezinta cel mai nou concept de sali de fitness din Romania ce integreaza solutii complete pentru toate obiectivele utilizatorului, oricare ar fi acestea: scadere in greutate, relaxare, tonifiere musculara sau pregatirea pentru o competitie sportiva.
In acest moment, reteaua cuprinde 4 locatii in Bucuresti dotate cu echipamente si tehnologii premium, furnizate de Matrix, lider global in echipamente de fitness.
Odata cu finalizarea acestei achizitii pentru Sweat Concept, Grupul MedLife va ajunge la un numar de 45 tranzactii, fiind operatorul cu cel mai mare portofoliu de achizitii in zona medicala din Romania.