Sibex lanseaza contractul DEDIJA USD - 25 februarie 2010

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 4 noiembrie 2024 06:48, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

CNVM a remis Sibex certificatul de inregistrare cu nr. 88/23.02.2010, a contractului futures pe indicele american Dow Jones Industrial Average, denominat in dolari. Noul instrument va avea simbolul DEDIJA_USD, scadente trimestriale de pana la 12 luni, iar marimea obiectului contractului este de 1 dolar x valoarea indicelui in puncte. Pasul de tranzactionare va fi de 0,01 puncte (0,01 USD). De asemenea, Sibex a primit avizul cu nr. 11/23.02.2010 privind prelungirea programului de tranzactionare pentru contractul futures avand ca activ suport indicele Dow Jones Industrial Average denominat in lei. (DEDIJA_RON). Noul program de tranzactionare pentru instrumentul mentionat va fi: - 09,15 - 09,45 presesiune- 09,45 - 19,00 sesiune de tranzactionare "Contractul futures pe indicele Dow Jones denominat in lei a avut, in doar o luna de la lansare, o evolutie spectaculoasa, ajungand pe locul secund in topul de lichiditate si devenind cel mai de succes produs lansat de Sibex in ultimii patru ani. Prelungirea programului sau de tranzactionare pana la ora 19,00 va insemna o posibilitate mai mare de corelare cu piata americana si cu perioada de varf a acesteia sub aspectul lichiditatii, fapt care speram sa duca la cresterea si mai puternica a volumului pe acest produs. De asemenea, lansarea contractului pe acelasi indice, dar denominat in dolari, este o masura care vine in sprijinul investitorilor care tranzactioneaza indicele american si pe pietele externe si care doresc sa elimine din ecuatie riscul de schimb valutar. Consideram ca si DEDIJA_USD va avea un impact la fel de puternic in piata ca si DEDIJA_RON", a declarat presedintele Sibex, dl. Teodor Ancuta.