Lobby cu succes - Trade Talk 08 februarie 2023
Despre arta lobby-ului american la inceput de 2023…Desi pare oarecum desprins dintr-un episod din serialul House of Cards, industria auto americana a dat o adevarata lovitura vineri. Printr-un lobby inceput de anul trecut, cele mai mari companii din acest sector, si aici ne referim la cele care produc si masini electrice, au reusit sa influenteze politica de acordare a creditelor de catre guvern. Departamentul Trezoreriei SUA a decis schimbarea definitiei SUV-ului si a marit plafonul de pret pentru acordarea creditelor verzi. Ca urmare, companii precum Tesla, Ford si General Motors au bifat o victorie importanta intr-un moment dificil, care ii determinase de curand sa reduca preturile pentru a-si mentine cota de piata. Daca tot ne-am adus aminte de House of Cards, cei de la Netflix nu au avut chiar viata usoara dupa problemele cu Kevin Spacey si disparitia acestuia din ultimul sezon, inregistrand o scadere considerabila a audientei.
Vineri seara, rand pe rand, cei de la Ford, Tesla si General Motors au salutat decizia Trezoreriei de a ridica plafonul de acordare de credite pentru cumpararea de automobile electrice de la 55,000 USD pana la 80,000 USD. Totodata, noua definitie permite si unor modele ceva mai usoare din punct de vedere al gabaritului se se incadreze. Printre masinile EV care vor beneficia de creditul de 7,500 USD se numara Tesla Model Y, Ford Mustang Mach-E si Cadillac Lyric.
Creditele fac parte din faimosul plan de reducere a inflatiei initiat de Presedintele Biden in valoare de 437 mld. USD. Un nume la fel de bizar ca si discursul lui Biden care afirma de curand ca inflatia era o problema…chiar dinaintea venirii sale la Casa Alba.
In cazul lui Elon Musk, lucrurile au stat si mai bine. Pe langa faptul ca acesta si-a derulat lobby-ul in varianta low cost pe Twitter, companie pe care intre timp a si cumparat-o, acesta a schimbat din weekend si preturile masinilor. Si cine mai spunea ca ziua buna nu se cunoaste de dimineata 😊? Drept urmare, Model Y va fi mai scump cu aproximativ 2% pentru a balansa ultimele reduceri de pret care au avut loc in special in Europa. Iar, cireasa de pe tort a venit tot vineri seara, atunci cand excentricul miliardar a fost absolvit de orice vina in procesul intentat cu privire la un tweet din 2018 (tineti minte celebra poveste cu vanzarea Tesla la 418 USD). Daca tot am adus vorba de Twitter, Musk, ne anunta ca a reusit sa redreseze situatia financiara a companiei. Daca mai punem la socoteala si faptul ca pretul actiunilor Tesla s-a apreciat cu 58% de la inceputul lui 2023, Musk are intr-adevar motive de bucurie.
Aruncam un ochi si in curtea celor de la General Motors care au anuntat ultimele rezultate financiare de curand si au surprins in mod placut analistii de pe Wall Street. Cel mai mare producator auto din SUA a anuntat venituri record in 2022 de aproximativ 156 mld. USD. Pentru 2023, CEO-ul Marry Barra a anuntat in cadrul unei scrisori catre actionari, ca se asteapta la un breakout year in ceea ce priveste segmentul de EVs. Pe de o parte, compania intentioneaza sa lanseze si cateva modele de masini electrice mai accesibile ca pret, precum Chevrolet Equinox EV dar, si sa inceapa productia mult asteptatului GMC Hummer SUV. Totodata, compania a anuntat si participatia in compania Lithium Americas (pentru suma modica de 650 mil. USD) cu scopul de a avea acces direct la materiile prime necesare in spatiul de autovehicule electrice incepand cu…2026. Rezultatele peste asteptari au propulsat pretul actiunii cu peste 8.4%, reprezentand totodata si cea mai buna performanta zilnica din 4 octombrie 2022. Notam si faptul ca General Motors si-a pastrat politica de preturi pentru segmentul de EV avand o gama larga de modele in functie de portofelul fiecarui client.
TOP TRENDING... GLOBAL[edit | ]
mAIcrosoft: Gigantul american Microsoft nu a stat mult pe ganduri dupa succesul fulminant al ChatGPT (care a atins borna de 100 mil. de utilizatori) si a prezentat integrarea tehnologiei in motorul de cautare Bing. CEO-ul Satya Nadella este de parere ca inteligenta artificiala va schimba de la temelii fiecare categorie de software, iar cel mai mare impact va fi in zona de cautari. Zilnic, dupa estimarile sale, peste jumatate din cele 10 mld. de cautari raman fara raspuns. Noua versiune Bing, momentan disponibila doar pe desktop in varianta limitata, doreste sa schimbe datele problemei. Motorul de cautare va folosi tehnologia celor de la OpenAI dar va fi si mai rapid, precis si capabil in a oferi raspunsuri catre utilizatori. Inteligenta artificiala isi face aparitia si la BVB, acolo unde Ascendia (ASC), compania de educatie online, a anuntat integrarea inteligentei artificiale oferita de OpenAI in editorul de cursuri LIVRESQ. Fiind parte din Microsoft for Startups Founders Hub, compania autohtona va beneficia de acces gratuit la echipa OpenAI pentru a dezvolta integrarile pentru LIVRESQ, iar noile functionalitati vor fi lansate in al doilea trimestru din acest an. Integrarile vor reprezenta un pas important in consolidatea pozitiei companiei ca unul dintre liderii din piata de e-learning.
Buy now, pay later: Apple se pregateste sa lanseze noul serviciu Apple Pay Later in perioada imediat urmatoare (acesta nefiind disponibil din cauza unor dificultati tehnice in cadrul prezentarii noului sistem de operare iOS16 din luna septembrie a anului trecut). Folosind Apple Pay Later, clientii vor putea imparti costul in 4 plati egale pe o perioada de 6 saptamani cu dobanda zero. Apple va intra astfel in competitie directa cu alte companii care ofera in prezent aceasta functie precum Affirm, Klarna si PayPal si va obtine atat venituri din comisioanele interbancare, cat si date importante din fiecare tranzactie.
Firing spree: Disponibilizarile din sectorul de tehnologie continua. Ieri, compania specializata in videoconferinte Zoom, a anuntat concedierea a 1,300 de angajati, echivalentul a aproximativ 15% din numarul total. Anuntul vine in contextul in care cererea pentru astfel de servicii a inceput sa scada dupa boom-ul din perioada de pandemie. CEO-ul companiei a anuntat ca isi asuma vina asupra managementului deficitar si a propus o scadere a propriului salariu cu...98%. Totodata, compania de e-commerce Ebay renunta si ea la 500 de angajati, echivalentul a 4% din forta de munca in contextul climatului macroeconomic. Ironia este cu atat mai mare, dat fiind faptul ca Powell, intr-un interviu acordat aseara, considera ca tocmai robustetea fortei de munca din SUA este unul din principalele motive de ingrijorare cu privire la scaderea inflatiei la tinta de 2%.
TOP TRENDING... LA BVB[edit | ]
Profit fara dividende: BRD - Groupe Societe Generale (BRD) a anuntat cel mai mare profit net din 2019 si totodata cele mai mari venituri bancare nete din 2010 in raportul publicat in aceasta dimineata. Rezultatele companiei s-au datorat cresterii dobanzii de referinta, a managementului cheltuielilor precum si a dinamicii activitatii de creditare. Spre exemplu, la nivelul companiilor, finantarea acordata a inregistrat o crestere de aproximativ 26% comparativ cu 2021. Totodata, BRD a continuat procesul de digitalizare atingand un nou prag: 1 milion de utilizatori ai aplicatiei YouBRD, reprezentand o crestere cu 46% fata de anul trecut. In ceea ce priveste politica de dividende, compania a decis sa nu propuna distribuirea in cadrul AGA din cauza recomandarilor venite din partea Consiliului National de Supraveghere Macroprudentiala si ale BNR. Ultima oara cand, compania nu a oferit dividende, a fost in 2020, an marcat de inceputul pandemiei Covid-19.
Budgeting: Safetech Innovations (SAFE) care a facut pasul in aceasta saptamana pe Piata Principala a BVB a anuntat in aceasta dimineata bugetul de venituri si cheltuieli pentru 2023. Din estimari reiese o cifra de afaceri in jurul valorii de 58 mil. RON si un profit net de aproximativ 14 mil. RON la nivel consolidat. Pentru 2023, conducerea companiei are in plan cresterea numarului de clienti in Romania precum si a numarului de contracte recurente, dar si dezvoltarea filialei din Marea Britanie.
New CFO: AROBS Transilvania Software (AROBS) anunta numirea domnului Bogdan Ciungradi in functia de director financiar al companiei. Acesta are o experienta vasta in domeniul financiar si a detinut de-a lungul carierei de 25 de ani pozitii de conducere in companii precum Noriel Group, Tiriac Imobiliare, SIVECO Romania si Flanco. Acesta va fi implicat si in procesul privind transferul actiunilor companiei pe Piata Principala a BVB, reprezentand unul dintre obiectivele AROBS pentru 2023.
Pe podium: ALRO (ALR), unul dintre cei mai mari producatori de aluminiu integrati pe verticala din Europa anunta clasarea pe locul 2 in topul celor mai transparente companii listate din Romania in ceea ce priveste raportarea ESG. Global ESG Monitor a oferit companiei un scor de 73/100 de puncte plasand-o astfel in categoria de transparenta ridicata.
STIAI CA?[edit | ]
Capitalizarea bursiera a Tesla este mai mare decat cea a lui Toyota, Ford si General Motors luate impreuna, in ciuda faptului ca in 2021, actiunile companiei lui Musk s-au depreciat cu 65%.