Remanierea nu a impresionat Bursa - 03 septembrie 2010

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 4 noiembrie 2024 19:33, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Bursa de Valori de la Bucuresti nu a reactionat ieri la stirile care s-au succedat pe parcursul zilei cu privire la remanierea unor ministri ai Guvernului Boc, avand chiar una dintre cele mai stabile evolutii din ultima perioada. Indicele BET a oscilat in jurul nivelului de 5.100 de puncte, inchizand cu o crestere de 1% fata de sedinta precedenta, in timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a castigat 1,9%. Analistii nu vad un efect imediat al schimbarii ministrilor, chiar daca printre numele vehiculate pentru remaniere se numarau ministrul finantelor, Sebastian Vladescu, si ministrul economiei, Adriean Videanu. "Nu cred ca aceasta remaniere va avea vreun impact pentru ca au fost schimbati doar marginal cativa dintre ministri, fara a avansa un mesaj sau o schimbare in programul de guvernare. Sper doar ca viitorul Guvern sa nu strice mai mult situatia si sa lase economia sa functioneze singura. Mediul de afaceri are nevoie de predictibilitate, astfel ca sper ca viitorul Guvern sa nu se atinga de masurile intreprinse in trecut", a declarat Florin Dolea, director executiv al societatii de administrare Pioneer Asset Management.