Fratii europeni ai lui Lehman - 17 august 2011

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 6 noiembrie 2024 10:50, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Actiunile bancilor franceze au fost tinta vanzarilor agresive in cursul turbulentelor financiare de saptamana trecuta, iar explicatia cautata atunci a fost cea a unei posibile coborari a rating-ului de tara al Frantei. Totusi, iesirea masiva a capitalului de pe titlurile institutiilor de credit din Hexagon pare a se fi realizat mai degraba in baza unor date fundamentale care arata o deteriorare a bilanturilor companiilor financiare. Bancile franceze opereaza cu un leverage comparabil cu cel avut de Lehman Brothers in momentul colapsului, scrie portalul chevallier.biz.Pentru a se pune pe picioare, acestea ar trebui sa atraga sute de miliarde de euro de pe piata de capital, considera Jean-Pierre Chevallier, fondatorul si administratorul website-ului. Numai Société Générale ar avea nevoie de 84 miliarde euro pentru a se incadra in parametri de solvabilitate decenti. Potrivit ultimelor raportari ale bancii, aceasta are credite acordate si datorii de 1.135 miliarde euro, in conditiile in care capitalul propriu este de numai 22,53 miliarde euro. Société Générale opereaza asadar cu un leverage de 50,4 ori, mult mai ridicat decat cel al Lehman Brothers. Ultimul bilant anual al bancii americane dinaintea colapsului indica un leverage de 30,7 ori, rezultat din active de 691 miliarde USD raportate la doar 22 miliarde USD equity.Société Générale s-a aflat in epicentrul cutremurului financiar de la inceputul lui august, pierzand masiv la capitalizarea bursiera. Numai in ziua de miercuri, actiunile bancii au scazut cu 14,72%, la 22,18 euro/actiune, de la 26,01 euro/actiune, insa intraday au consemnat si un minim de 20,16 euro/actiune, cu 22,49% mai coborat decat ultima valoare de tranzactionare a sedintei precedente. Acest nivel a fost atins in conditiile in care Reuters a difuzat o stire potrivit careia banci asiatice ar fi taiat liniile de credit catre bancile franceze, luand in calcul riscul de contraparte. Tonul a fost dat de cateva banci chineze, pentru ca apoi o banca din Singapore sa procedeze la fel, preferand analiza de la caz la caz a solicitarilor venite dinspre institutiile de credit franceze. Pierderile la nivelul capitalizarilor bursiere au pus in garda bancile care nu si-au redus expunerile, insa au evitat sa ia pozitii noi.Société Générale a avut un ricoseu sub media pietei si in actuala revenire, iar ieri actiunile companiei s-au tranzactionat in cea mai mare parte a sedintei Bursei de la Paris in jurul nivelurilor de 24 euro/actiune si 24,5 euro/actiune. Recuperarea, desi greoaie, s-a datorat in mare parte si interzicerii vanzarilor in lipsa de catre autoritatea de reglementare a pietei de capital franceze. Société Générale a fost, alaturi de BNP Paribas, Natixis si Credit Agricole, pe lista celor 11 companii pentru care short-selling-ul a fost oprit.Chevallier.biz indica grupul de banci populare BPCE ca o alta entitate expusa riscurilor, operand cu un leverage de 22 ori. Capitalurile proprii ale companiei sunt de numai 46,65 miliarde euro, in timp ce datoria catre clientela urca la 408,45 miliarde euro, 235,31 miliarde euro sunt plasamentele pe trading book, iar finantarile atrase de la alte banci sunt de 94,92 miliarde euro.BNP Paribas, cu un capital propriu de 68,21 miliarde euro, a raportat un volum al activelor de 1.857,86 miliarde euro, apropiat de produsul intern brut al Frantei, de aproximativ 2.000 miliarde euro. Chevallier a calculat ca banca ar trebui sa atraga de pe piata de capital nu mai putin de 108 miliarde euro pentru a corecta un leverage care in prezent este de 27,2 ori, nu departe de nivelurile atinse de Lehman BrothersBancile franceze se afla, asadar, intr-o pozitie fragila in care opereaza la limita riscului, dupa ce deja institutiile de credit importante din Irlanda, Portugalia, Grecia si Cipru se mentin in viata doar datorita finantarii de la Banca Centrala Europeana. Aceasta incearca sa suplineasca retragerea capitalului privat. Numai in luna iunie persoanele fizice si companiile au retras depozite in valoare de 3,8 miliarde euro din bancile grecesti, din ianuarie 2010 pana in prezent sumele plasate de privati in institutiile de credit elene coborand cu 20%, scrie publicatia online Zero Hedge, care preia informatii furnizate de banca centrala din Grecia. In Irlanda, sistemul bancar a pierdut, de asemenea, 28,2% dintre deponentii nerezidenti in zona euro, in conditiile unei deteriorari substantiale a indicatorilor de solvabilitate.