Hidromecanica Brasov intra in insolventa - 11 noiembrie 2010

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 16 mai 2023 16:58, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)

Administratorii producatorului Hidromecanica (HIRY) au solicitat Tribunalului Brasov intrarea in insolventa a companiei, din cauza reducerii volumului de activitate. Din cauza crizei financiare, pe langa scaderea activitatii, s-au inregistrat si pierderi, precum si acumlarea de datorii catre bugetul de stat, creante salariale si furnizori, potrivit unui comunicat al companiei.

„In urma analizei efectuate de catre Consiliul de Administratie, s-a hotarat, in conformitate cu Legea 85/2006, declararea insolventei la Tribunalul Brasov, prin cererea de deschidere a procedurii generale a insolventei si intocmirea planului de reorganizare”, a declarat presedintele Consiliului de administratie, Valeriul Calbeaza.

In primele noua luni din acest an, compania a avut venituri de 59,4 milioane de lei, de aproape sase ori mai mari decat in perioada similara din 2009, datorita vanzarii unui teren ce apartinea firmei, in Brasov.

O parte din banii obtinuti astfel au fost utilizati pentru plata unei parti din datorii catre bugetul de stat.

Actionarii majoritari ai Hidromecanica sunt Rodica – Elena Girbacea (37,79%) si copiii sai, Iulia-Nicolae si Teodor-Stefan, fiecare cu 11,33%.

Ultimul pret pe Bursa de Valori Bucuresti, inregistrat pe 28 octombrie 2010, a fost de 2,99 de lei/titlu.