Leul s-a depreciat nesemnificativ - 06 septembrie 2012

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 8 noiembrie 2024 03:58, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Cotatiile monedei nationale au coborat spre 4,4950 lei/euro la jumatatea zilei, dupa ce la deschidere au depasit usor 4,5 lei/euro, astfel ca Banca Nationala a Romaniei (BNR) a publicat un curs de referinta in crestere cu doar 0,33 bani, la 4,4940 lei/euro.Cursul de marti a fost de 4,4907 lei/euro, scrie Mediafax. In acelasi timp, rata oficiala pentru moneda americana a urcat cu 2,02 bani, de la 3,5635 lei/dolar la 3,5837 lei/dolar, iar cursul pentru francul elvetian a crescut usor, la 3,7402 lei/franc. La deschidere, euro era schimbat la 4,4870 - 4,4900 lei, aproape de nivelul de la finalul sesiunii precedente, cand operatiunile se perfectau la 4,4890 - 4,4910 lei/euro. Ulterior, cursul a inceput sa creasca, iar in jurul orei 10:15 bancile afisau cotatii de 4,5000 - 4,5050 lei/euro. Dealerii spun ca evolutia leului este corelata cu deprecierea usoara din regiune, inainte de sedinta de joi a Consiliului Guvernatorilor Bancii Centrale Europene (BCE). Consiliul Guvernatorilor BCE se va intruni joi pentru a decide asupra planului privind achizitiile de obligatiuni suverane ale statelor aflate in dificultate. Leul a recuperat usor din pierderea de la deschidere, iar la jumatatea zilei euro era cotat in jurul nivelului de 4,4950 lei/euro. Dobanzile afisate miercuri dimineata de banci pentru depozitele plasate (ROBID) si atrase (ROBOR) cu scadenta la o zi se plasau la 4,76 - 5,26%, de la 4,84% - 5,34% pe an marti. In acelasi timp, randamentele cu scadenta la o saptamana au scazut de la 4,91% - 5,41% la 4,84 - 5,34% pe an.