Inrolarea pentru Bursa: (TEL) si (TGN) anul acesta, Romgaz in 2011, gigantii energetici in 2012 - 05 august 2010

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 16 mai 2023 17:04, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Adriean Videanu, ministrul economiei, spune ca anul acesta vor fi aduse pe Bursa noi pachete minoritare din Transgaz si Transelectrica, anul viitor va fi listat un pachet de actiuni din Romgaz, una dintre cele mai valoroase companii de stat, iar in 2012 este asteptata listarea Electra si Hidroenergetica, cei doi giganti energetici care deocamdata nu s-au infiintat. Venituri la buget? "Miliarde de euro", spune Videanu. "Listarea acestor companii va aduce miliarde de euro si in plus va crea lichiditatea necesara in piata de capital. Deja sunt mari institutii financiare interesate de aceste procese, cum ar fi Merril Lynch sau Goldman Sachs", spune Videanu. De peste doi ani de zile, nicio companie din portofoliul statului roman nu a mai intrat in ringul bursier, desi declaratiile pe aceasta tema nu au fost putine, ultima listare fiind cea a unui pachet minoritar din Transgaz. Potrivit unor declaratii recente ale ministrului, banii din aceste listari pot fi folositi pentru finantarea lucrarilor de infrastructura alaturi de fondurile europene, nefiind obligatorie folosirea acestora in scopul acoperirii deficitului bugetar. In ceea ce priveste aducerea pe Bursa a Electra si Hidroenergetica, cele doua companii prin care se incearca restructurarea sistemului national de productie a energiei electrice, Videanu spune ca actiunile acestora vor putea fi tranzactionate din 2012. "Proiectul celor doua companii energetice va merge mai departe indiferent de schimbarile care vor aparea pe scena politica. Este un proiect discutat si agreat cu toate partidele si este singura sansa pe care o mai are sistemul energetic acum. Eu fac doua CEZ-uri", spune Videanu, facand referire la faptul ca Romania nu a fost capabila sa creeze in ultimii 20 de ani companii puternice de talia grupului energetic ceh CEZ, grup dat ca model pentru restructurarea care are loc acum in sistemul energetic national. Declaratiile lui Videanu vin in contextul in care infiintarea celor doua companii energetice este deja intarziata fata de termenul anuntat initial din cauza faptului ca mai multe sindicate au contestat in justitie aceasta masura. Management privat Dincolo de aducerea acestor companii la Bursa, lucru care in sine ar trebui sa asigure o transparenta mai mare asupra modului in care opereaza aceste firme, ministrul spune ca isi doreste un management privat care poate creste performanta economica a acestor unitati. Potrivit datelor de la Registrul Comertului, anul trecut cele mai mari companii de stat au avut afaceri de circa 10 miliarde de euro si au generat pierderi de 70 de milioane de euro, in contextul in care acestea ar fi trebuit sa reprezinte o sursa de venit. "Prima companie unde vom aduce un management privat va fi Oil Terminal, dar vrem sa mergem mai departe cu aceasta initiativa de a scoate la licitatie internationala conducerea companiilor de stat. Statul nu trebuie sa mai fie un administrator", spune Videanu, care a mai precizat ca masura ar urma sa fie extinsa si la celelalte companii pe care Ministerul Economiei le are in portofoliu. Ministrul a mai spus ca dincolo de gaurile negre ale economiei, cum este cazul Companiei Nationale a Huilei sau al Termoelectrica, companii pentru care oricum se pregateste falimentul, sunt si firme care reusesc sa faca profituri foarte mari chiar si in perioada de criza. "Hidroelectrica a facut in primele sase luni ale anului un profit net de 370 de milioane de lei (circa 90 de milioane de euro), mai mult decat in tot anul 2009", a precizat Videanu. Potrivit acestuia, principalul motiv care a stat la baza acestei cresteri a fost faptul ca de la inceputul anului compania nu mai vinde pe contracte directe numai energie hidro, foarte ieftina, ci vinde un cos de energie in care intra si partea termo. Aceasta schimbare a venit ca urmare a includerii Hidroelectrica in cele doua companii energetice, Electra si Hidroenergetica. Nabucco, prioritatea numarul 1 a Romaniei In ceea ce priveste proiectele de interconectare in care Romania este implicata, Videanu spune ca in ciuda informatiilor privind o posibila includere a Transgazului in gazoductul rusesc South Stream, Nabucco, initiativa europeana de diversificare a alimentarii cu gaze, este prioritatea numarul 1. "Nabucco este prioritar pentru Romania, dar nu excludem analiza niciunui coridor sudic", a spus Videanu. Ministrul a mai precizat ca la sfarsitul acestei luni urmeaza sa fie inregistrata compania de proiect pentru AGRI (Azerbaidjan, Georgia, Romania Interconnector), proiect care isi propune sa aduca gaze azere in Romania si apoi in Europa prin intermediul a doua terminale de gaze naturale lichefiate. Producatori de gaze, uitati de pretul de import Videanu spune ca piata gazelor se va liberaliza in urmatorii ani, potrivit unor declaratii anterioare ale ministrului calendarul liberalizarii urmand sa fie realizat anul viitor. In prezent, pretul la care isi vand productia cei doi producatori locali, Petrom si Romgaz, este de doua ori mai mic comparativ cu cel din import, companiile pierzand astfel fonduri semnificative pentru investitii din cauza preturilor recomandate de Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE). "Procesul de liberalizare a pretului la gaze va avea loc, dar trebui sa ne uitam la pretul mediu din UE, nu la nivelul din import. Recent, pretul gazelor de pe pietele europene era de 200 de dolari pe mia de metri cubi, iar cel al gazelor de import din Rusia era de 365 de dolari pe mia de metri cubi. Le transmit producatorilor sa uite de pretul de import", spune Videanu. Ministrul a mai precizat ca in septembrie-octombrie va fi pusa in functiune conducta Arad-Szeged care va lega sistemul de transport al gazelor din Romania cu cel din Ungaria, in prima faza fiind posibil doar importul de gaze naturale dinspre Ungaria. Practic, jucatorii din piata locala vor putea aduce gaze din Europa de Vest prin Ungaria pentru consumatorii din Romania, dar tehnic, cel putin in prima faza, Romgaz si Petrom, de exemplu, nu vor putea exporta gazele spre alte piete. Petrom, cel putin, este extrem de interesat de posibilitatea exportului de gaze naturale, in contextul in care compania isi vinde productia local la un pret recomandat de ANRE care este de doua ori mai mic fata de cel importat din Rusia. Totodata, ministrul a mai precizat ca la sfarsitul anului viitor va fi pusa in functiune si conducta Giurgiu - Ruse care va face legatura dintre sistemul de transport al gazelor din Romania cu cel din Bulgaria. Fara gaze ieftine pentru chimie In octombrie anul acesta, ajutorul acordat consumatorilor intreruptibili de gaze naturale, printre care se numara si jucatorii din industria chimica, asa cum este cazul lui Ioan Niculae, proprietarul grupului Interagro, privind alimentarea acestora numai cu gaze din productia interna, va expira, iar Videanu spune ca nu va fi prelungit. Consumatorii intreruptibili sunt acele companii care accepta reducerea consumului pana la oprire in scopul asigurarii protectiei aprovizionarii consumatorilor casnici in anumite situatii. Prin aceasta facilitate, o serie intreaga de mari consumatori de gaze au primit gaze numai din productia interna, de doua ori mai ieftine fata de cele din import, in contextul in care restul consumatorilor din Romania primesc gazele la un pret de cos unde sunt incluse si importurile din Rusia. "Nu vom mai continua cu aceasta masura. Am facut eforturi si pentru consumatorii intreruptibili, si pentru populatie pentru ca nimeni sa nu aiba de suferit", spune Videanu.