(TRP), un adevarat balast - 29 iunie 2010

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 16 mai 2023 17:05, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Intrarea Bursei de Valori Bucuresti pe un trend descendent in a doua parte a anului 2007 lasa perspective sumbre in ceea ce priveste listarea unor noi companii. Daca in anii de efervescenta a pietei de capital, cand portofoliile investitorilor si fondurilor indicau randamente importante, numarul IPO-urilor a fost intr-atat de restrans - se intrebau pe buna dreptate unii reprezentanti ai sectorului -, care va fi numarul acestora intr-un moment in care atat emitentii cat si investitorii aveau motive sa fie rezervati cu privire la obtinerea unor preturi bune pe de o parte si ale unor castiguri consistente de cealalta parte. Totusi, unele societati care inaintasera pe acest proiect de intrare la cota Bursei au ales sa nu dea inapoi in fata crizei. A fost si cazul producatorului de PVC si produse din PVC Teraplast SA Bistrita (TRP). Din pacate, conjunctura nefavorabila a facut ca si aceasta listare sa nu fie una de succes. Acum, la mai bine de doi ani dupa admiterea la tranzactionare, investitorii consemneaza pierderi mai mari de 50% pe acest simbol, fapt agravat de faptul ca firma nu a distribuit dividende in rastimpul amintit.Dupa ce in anii precedenti ofertele publice initiale SSIF Broker, Flamingo International, Transelectrica, Alumil Rom Industry si Transgaz au fost suprasubscrise masiv, IPO-ul derulat de Teraplast SA nu s-a bucurat de aceeasi popularitate in randul investitorilor. Pretul solicitat de Teraplast pentru cele 49,65 mil. actiuni noi puse la dispozitia investitorilor - echivalent cu 20% din capitalul social - (cu posibilitate de majorare cu inca 12,41 mil. titluri) a fost stabilit de intermediarul ofertei, Raiffeisen Capital & Investment, intre un leu si 1,4 lei pe actiune. Acesta a parut piperat investitorilor care, intr-un context nu la fel de optimist pentru pietele de capital, in intervalul 7-17 aprilie 2008, au subscris doar cu putin peste oferta minima a Teraplast, respectiv 1,035 subscrieri pe actiune.Teraplast SA si-a motivat listarea prin dorinta de atragere de finantare de pe piata de capital in vederea indeplinirii a trei obiective: indeplinirea programului de investitii pentru anii 2008-2013, relocarea activitatii conform strategiei companiei si capitalizarea a doua societati din cadrul grupului: Politub si Plastsistem. Suma pe care mizau (58 mil. lei) nu a fost atrasa, oferta atragand numai 49 mil. lei, in conditiile in care investitorii au refuzat sa pluseze peste o oferta care era deja de zece ori peste valoarea nominala de 0,1 lei/actiune. Raportata la profitul de 11,24 mil. lei obtinut in 2006 pretentia de a avea o societate cu capitalizare de aproape 300 de mil. lei sau chiar mai mult parea intr-adevar exagerata.Capitalizarea presupusa la pretul de IPO era in disproportie nu numai cu capitalul social de 34,67 mil. lei, dar si cu totalul activelor de 152 mil. lei, dintre care, potrivit prospectului de emisiune, 65,65 mil. lei o reprezentau activele circulante, iar 85 mil. lei imobilizarile corporale (din care 34,6 mil. lei terenuri si cladiri si 33,8 mil. lei utilaje si echipamente. Volumul ultimelor era insa aproape egal cu cel al datoriilor. Dintre acestea, la data de 30 iunie 2007, 21,45 mil. lei le reprezentau datoriile pe termen lung, in timp ce datoriile curente de 62,3 mil. lei includeau toate tipurile de datorii: imprumuturi pe termen scurt de 23,8 mil. lei (incluzand si scadentele apropiate ale creditelor pe termen lung) la Unicredit Tiriac Bank, Raiffeisen Bank si BRD Société Générale, datorii comerciale (30,1 mil. lei), obligatii legate de pensii (4,76 mil. lei), datorii catre angajati si contributii sociale (1,48 mil. lei), bonusuri platibile angajatilor (3,1 mil. lei), datorii de leasing (1,4 mil. lei), intarzieri la plata unor impozite (900.000 de lei) si TVA (un milion de lei). De altfel, intermediarul ofertei a mentionat in prospectul de emisiune acest risc al datoriilor, dar si problema unei eventuale aparitii a unor dificultati in finantarea activitatii. Acest neajuns era cu atat mai mare cu cat societatea avea un grad de expunere la riscul valutar, cele mai multe dintre credite si contractele comerciale fiind denominate in moneda straina, fara o acoperire a acestui risc.In 2006 si 2007 societatea nu distribuise dividende in conditiile in care se afla intr-un proces investitional ambitios. Este si motivul pentru care intermediarul RCI avertiza investitorii in prospect: "Nu exista garantii ca emitentul va obtine profituri distribuibile in viitor." De fapt, societatea a repartizat sume consistente din rezultatele obtinute in intervalul 2002-2005. Suma totala distribuita actionarilor in acel rastimp s-a ridicat la 12 mil. lei. Ajunsa insa la cota Bursei, societatea nu s-a dovedit la fel de darnica in ceea ce priveste repartizarea castigurilor. Astfel, din profitul net de 19,44 mil. lei obtinut in 2008, societatea a alocat 1,094 mil. lei spre rezerva legala, a directionat 1,83 catre recompensarea salariatilor in timp ce restul de bani a ramas nerepartizat. Situatia s-a repetat si in acest an, cand Teraplast nu distribuie dividende, profitul net de numai 7,75 mil. lei, cel mai mic din ultimii cinci ani, ramanand nerepartizat cu exceptia a 402.000 lei care au mers catre rezerva legala.Investitorii care au ales asadar sa participe la IPO-ul de la Teraplast nu au primit nimic din castigul ultimilor doi ani, insa, din pacate, recompensa nu s-a vazut nici dintr-o apreciere a cotatiei. Practic, in niciuna dintre sedintele de la BVB in care simbolul TRP nu s-a tranzactionat, cotatia nu a depasit la inchidere nivelul de un leu pe titlu, pretul ofertei publice initiale. Mai mult decat atat, in doar cateva luni, pretul era la jumatate fata de cel platit de investitori in cadrul IPO.In ultima parte a lui 2008 societatea a luat intr-o Adunare Generala a Actionarilor o serie de masuri de criza: reducerea numarului salariatilor cu 7,4%, fixarea unui plafon maximal de indatorare la 40,17 mil. lei, amanarea investitiilor programate pentru 2008 acestea limitandu-se de la 89,39 mil. lei la 62,97 mil. lei, dar si aprobarea unui program de rascumparare din piata a unui numar de 4,5 mil. titluri. In pofida acestui plan, dar si a cumpararilor constante a pachetelor vandute in piata, cotatia a alunecat in continuare. Nici rapoartele relativ favorabile, cu preturi tinta destul de ridicate, furnizate de Raiffeisen Capital & Investment, nu au putut sustine cotatia. Acestea au avut, probabil, o credibilitate scazuta in conditiile in care piata stia ca Raiffeisen Zentralbank avea interese pe acest emitent unde absorbise 11 mil. de actiuni in cadrul ofertei si pe care a ramas captiva in 2008 fara a putea descarca la preturi inflamate, cum se intamplase in cazul altor IPO-uri.Cotatia s-a prabusit pana la o zona de minime de 0,2 - 0,3 lei/actiune in februarie-martie 2009, echivalenta cu pierderi de 60-80% pentru participantii la IPO-uri. Actiunea TRP a recuperat greu in trendul ascendent din 2009-2010, in primavara acestui an atingand doar tangential maxime din zona de 0,7 lei/actiune. Picajul din luna mai a adus din nou pretul actiunii Teraplast la jumatate fata de cel de IPO, ceea ce nu face din prezenta acesteia la cota BVB o poveste de succes. Cel putin pentru investitori.