BNR amana bonusurile bancherilor - 03 ianuarie 2011

Versiunea din 16 mai 2023 17:05, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)

Romania se alatura grupului de state care incep sa reglementeze acordarea de bonusuri pentru bancheri astfel incat acestea sa fie legate de performante si sa scada platile in numerar. Dupa ce bonusurile nesimtite acordate bancherilor au fost aratate cu degetul in timpul crizei financiare pentru riscurile prea mari preluate de banci mai multe state ale lumii, precum Marea Britanie, au luat masuri pentru reglementarea acestora. Acum, Banca Nationala a Romaniei (BNR) obliga bancile sa amane cu 3-5 ani plata a minimum 40% din remuneratiile variabile, in vreme ce minimum 50% din bonusuri sa fie acordate in actiuni ale institutiei, potrivit unui regulament care a intrat in vigoare la finele anului trecut. Noua viziune asupra bonusurilor si beneficiilor suplimentare acordate bancherilor romani vine dupa ce guvernatorul BNR Mugur Isarescu a acuzat la finele lui 2010 ca putini angajati dintr-o sucursala de banca stiu sa citeasca un bilant contabil. El acuza atunci si ca BNR a redus dobanda de referinta dar bancile comerciale nu au scazut dobanzile la credite. Guvernul estimeaza ca bancile au avut in 2010 profituri totale de 2 miliarde de lei, usor mai mici decat in 2009 in conditiile in care economia a scazut cu 10% in ultimii doi ani. Varful de profit, de 4,4 miliarde de lei a fost obtinut de sistemul bancar in 2008. Prim-viceguvernatorul BNR Florin Georgescu declara si el ca 48% din profitul de 1,3 miliarde de lei acumulat de banci in primele noua luni a fost realizat de primele trei banci din tara in functie de active. Acestea sunt BCR, BRD si Raiffeisen. Pierderile sectorului au totalizat 1,77 miliarde de lei.