O Bursa pentru RomaniaDaniel Daianu, prim-vicepresedinte ASF, spune ca normalizarea pietelor financiare va presupune inclusiv un proces sanatos de segmentare si localizare - 13 septembrie 2013

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 9 noiembrie 2024 15:04, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Este mai usor pentru emitentii romani sa recurga la Bursa de la BucurestiVarujan Vosganian: Avem preocupare pentru finantarea de resurse interneAtat companiile cat si investitorii cunosc mai bine conditiile si nevoile locale, astfel incat procesul de normalizare a pietelor de capital va include pastrarea importantei Burselor nationale, spune Daniel Daianu, prim-picepresedinte la Autoritatea de Supraveghere Financiara. "Fenomenul de segmentare si localizare este sanatos; investitorii trec spre piete pe care le cunosc, ceea ce le asigura un confort", a declarat ieri acesta in cadrul mesei rotunde cu tema "Strategia de relansare a pietei de capital" organizata de grupul de presa Bursa.In prezent, inca exista o perceptie potrivit careia consolidarea este inevitabila, castigatorii iau totul, iar bursele mari le inchid pe cele mici. "Consolidarea bursiera intampina limite obiective", avertizeaza insa Daianu. Astfel, in masura in care post-criza pietele vor tinde catre simplitate, ar urma sa asistam la o segmentare a pietelor, proces marcat de localizare. De fapt, va fi o intoarcere la normalitate intrucat distantele mari aduc minusuri, dupa cum se vede si la nivelul lanturilor globale, dintre care multe se sparg.Emitentii locali inteleg mai bine piata romaneasca"Bursa de la Bucuresti are un rol al ei", spune Daianu indicand in primul rand importanta acesteia in finantarea companiilor locale. "Este mai usor pentru emitentii locali sa recurga la piata de capital locala", argumenteaza reprezentantul ASF. Listarile companiilor de stat pot face diferenta, insa este nevoie de aducerea unor companii private pe Bursa. Aici rolul intermediarilor este cheie. "Sa nu asteptam totul de la stat", a afirmat Daianu adaugand ca in centru trebuie sa fie gandirea comunitatii pietei de capital si nu a statului. "Impulsul a fost putin fortat din partea statului", puncteaza si Gabriel Dumitrascu, sef directie privatizare in cadrul Departamentului pentru Energie.Pe Bursa ar urma sa ajunga nu numai societatile de stat care se regasesc in actuslul program de privatizari, dar si companii care se insanatosesc, a declarat ministrul Economiei Varujan Vosganian, oferind exemplul companiei Aversa SA, care parea moarta si abandonata unei destinatii imobiliare. De asemenea, Oltchim Ramnicu Valcea ar putea reveni la cota BVB, precum si CupruMin.Vosganian mizeaza ca la finalul actualului mandat sa nu mai avem societati majoritare de stat cu exceptia unor companii energetice sau de importanta strategica. "Rolul statului in economie a creat tot felul de insolvente, administrari speciale si tot felul de clientele", a spus ministrul.Mobilizarea resurselor Stimularea capitalului autohton sa nu migreze trebuie sa fie o alta preocupare a Romaniei, spune Daianu, iar Bursa poate fi folosita in acest sens. Piata de capital locala trebuie folosita in vederea mobilizarii resurselor interne pentru conturarea unui nou model de crestere economica, bazat mai mult pe economisire interna si promovarea productiei de bunuri comercializabile. Guvernantii au o "preocupare pentru cresterea capacitatii din finantare din resurse interne", spune Vosganian subliniind ca in Romania exista bani care cauta plasamente. Suntem inca in urmaObiectivul Bursei de Valori Bucuresti este acela de a deveni a doua piata din regiune dupa cea de la Varsovia, a declarat ieri directorul general al operatorului de piata, Ludwik Sobolewski. "Putem deveni lideri regionali intr-un viitor destul de apropiat", a continuat acesta. El este constient ca BVB se afla inca departe de acest reper, fiind una dintre cele mai mici piete din centrul si estul Europei. Aparent, Romania nu sta rau la capitolul capitalizarii bursiere, dar aceasta nu conteaza, atat timp cat lichiditatea foarte slaba. Toate actiunile sunt nelichide, cu exceptia uneia singura (Fondul Proprietatea), dar care si aceasta nu este uneori tranzactionata, deci este nelichida la randul ei."Piata de capital romaneasca este incremenita", spune si Remus Vulpescu, director de cabinet al Ministrului Finantelor Publice. Lichiditatea dintr-un an abia acopera 10% din capitalizarea bursiera, a mai aratat acesta.Un strop de onestitatePietele care s-au dezvoltat au fost acelea care au impiedicat existenta intr-un grad foarte ridicat a cazurilor in care actori ai industriei financiare, conduceri executive ale emitentilor sau actionari majoritari i-au pagubit pe investitori, spune Dan Paul, presedintele Asociatiei Brokerilor. Pietele s-au putut consolida abia cand s-a gasit un punct de echilibru care sa limiteze abuzul de piata.In piata romaneasca fenomenul a fost generalizat. "Cum sa atragem capital pentru Rasdaq daca multe delistari s-au facut cu AGA abuziv si au fost tolerate de autoritatea de supraveghere?!", a spus Dan Paul. Emitentii au nevoie de capital, iar investitorii au nevoie de incredere. Aceasta se poate construi, insa, doar in masura in care in cadrul comunitatii investitionale se vor face pasi decisivi pentru o mai mare corectitudine in piata fata de actionarii minoritari.