CA al BNR a aprobat initiativa legislativa privind obligatiunile acoperite cu credite garantate - 27 noiembrie 2013

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 11 noiembrie 2024 00:18, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Consiliul de Administratie (CA) al BNR a aprobat ieri proiectul de initiativa legislativa privind emisiunile de obligatiuni cu activ suport credite garantate cu ipoteca imobiliara, raspunzand mai multor solicitari ale sistemului bancar, potrivit lui Cristian Stefan, director in Directia Reglementare. Modificarea legislatiei privind „covered bonds“ reprezinta una dintre obligatiile asumate in ultima scrisoare suplimentara semnata cu Fondul Monetar International si are ca termen de implementare sfarsitul acestui an. Conducerea BNR a acceptat mai multe solicitari venite din partea bancilor privind modificarea legislatiei, principala prevedere a viitoarei legislatii avand in vederea posibilitatea utilizarii unui singur portofoliu de creante care poate sustine mai multe emisiuni de obligatiuni. Cristian Stefan a confirmat ca in cadrul portofoliului securitizat pot fi introduse si credite Prima casa, care sunt garantate in proportie de 50-100% de catre stat.