Ambasadorul Marii Britanii la Bucuresti: Ineficienta companiilor de stat, cel mai mare obstacol pentru competitivitatea Romaniei - 25 ianuarie 2013

Versiunea din 11 noiembrie 2024 01:18, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Ineficienta companiilor de stat a fost cel mai mare obstacol pentru competitivitatea economiei din Romania, implicand eforturi suplimentare din partea finantelor publice, a declarat astazi ambasadorul Marii Britanii la Bucuresti, Martin Harris. "In cazul Romaniei, eu cred ca ineficienta companiilor de stat a fost cel mai mare obstacol in calea competitivitatii, implicand eforturi suplimentare din partea finantelor publice. Aceasta este insa un aspect cheie al programului de reforma convenit de Romania cu FMI. Progresele in acest domeniu ar putea transforma economia romaneasca si ar putea-o face mai atractiva pentru investitori, inclusiv investitorii din Marea Britanie", a afirmat Harris. El a sustinut un discurs la evenimentul organizat de Bursa de Valori Bucuresti (BVB) pentru deschiderea oficiala a sesiunii de tranzactionare si marcarea a doi ani de la listarea Fondului Proprietatea. "Pentru anul 2013, ne dorim sa vedem numiri de echipe competente si profesioniste la conducerea intreprinderilor de stat, cu manageri capabili sa le transforme in companii de succes. De asemenea, contam pe continuarea programului de privatizare si listarii de pachete minoritare ale companiilor cu capital de stat pe Bursa. Eu cred ca acest lucru este esential pentru dezvoltarea pietei financiare romanesti", a subliniat Harris, potrivit Mediafax. Oficialul britanic a adaugat ca, desi autoritatie romane au reusit in ultimii ani, cu sprijinul FMI, Comisiei Europene si Bancii Mondiale, stabilizarea macroeconomica, "totusi, Romania a ramas in urma la capitolul reforme structurale, cruciale pentru valorificarea potentialului de crestere pe termen mediu si lung". Martin Harris a evidentiat si ca "restructurarea companiilor de stat ramane greoaie si presarata cu bariere politice si administrative". "Iar acolo unde restructurarile au avut loc, este nevoie de evaluari periodice care sa ne asigure ca obiectivele stabilite initial - eficienta, performanta si transparenta decizionala sunt pe cale sa fie atinse", a evidentiat Harris. El a remarcat rolul activ jucat de Fondul Proprietatea in "monitorizarea companiilor de stat".