Partenerul de afaceri al Zara si Massimo Dutti si-a diminuat profitul cu 28% in primul semestru - 18 august 2014

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 11 noiembrie 2024 02:42, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Producatorul de textile Conted Dorohoi (simbol bursier CNTE) a incheiat primul semestru cu afaceri de 10,1 mil. lei, in crestere usoara comparativ cu perioada similara de anul trecut, insa si-a diminuat profitul cu 28%, la 0,76 mil. lei pe fondul diminuarii profitului din exploatare. „Acest nivel al cifrei de afaceri s-a obtinut prin vanzarea productiei proprii fabricate in semestrul intai 2014 si prin vanzarea din stocurile de produse finite si marfuri. Astfel, produsele proprii si marfurile au contribuit cu 99,42% la realizarea cifrei de afaceri, iar serviciile prestate si alte vanzari au reprezentat 0,58%”, se arata in raportul semestrial al companiei publicat pe bursa de la Bucuresti. Compania a obtinut venituri din exploatare de 10,3 mil. lei in primele sase luni, in urcare cu 8,5% fata de acelasi interval din 2013. Cheltuielile de exploatare au crescut insa cu 14%, la 9,5 mil. lei, ceea ce a dus la diminuarea rezultatului din exploatare la 0,87 mil. lei. Vanzarile pe piata interna reprezinta 65,69% din cifra de afaceri a Conted, iar cele la export contribuie cu 34% la rulajul total al companiei. Producatorul de imbracaminte a vandut pe piata locala de 6,6 mil. lei in primul semestru, iar vanzarile in Uniunea Europeana s-au plasat la 3,4 mil. lei. Principalii clienti ai companiei sunt Zara, Massimo-Dutti (Spania), Devred, Jules, Brice, Celio (Franta), Incotex si Faconnable (Italia), precum si Esprit Europe (Germania). Societatea avea 518 angajati in primul semestru, cu 12 mai multi decat in aceeasi perioada a anului trecut. Principalii actionari ai Conted sunt Manole Popa (25,5%), Nelu Pujina (20,3%) si Valeria Negreanu (10%). Firma a intrat la tranzactionare la categoria a II-a a BVB in februarie 2013, prin transfer de pe piata RASDAQ. Actiunile Conted se tranzactionau la pretul de 75 lei/unitate in a doua parte a sedintei bursiere de astazi, in crestere cu 2,75% fata de inchiderea de miercuri. La aceasta cotatie, societatea are o valoare de piata de 17,5 mil. lei.