Salrom are un nou board. - 13 iulie 2016

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 11 noiembrie 2024 20:33, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Fondul Proprietatea, acţionar cu 49%, forţează listarea companiei Livra Popescu FONDUL Proprietatea, emitent cu capitalizare de 83 mld. lei, forţează listarea Salrom, compania naţională a sării, din care controlează 49%, şi susţine că s-a angajat să sprijine oferta publică iniţială a Salrom 'prin acoperirea tuturor costurilor aferente procesului de listare'. începând de ieri, Salrom, companie cu afaceri de 300 mii. lei în 2015, are un nou consiliu de administraţie, format din: Mugur Nicolae Popescu (vicepreşedinte CFA, fost director de investiţii la BCR Pensii), Oana Bizgan Gayral (consilier cabinet la Ministerul Economiei), Laurenţiu Puiu (a activat în industria minieră), Simona Fătu (fost bancher la Volksbank) şi Dan Valentin Grigore (care a mai fost membru în boardul Salrom). Potrivit unui calcul al ZF, membrii boardului vor încasa maximum 5.000 de lei brut pe lună, în condiţiile în care acţionarii au Salrom a avut afaceri de 300 milioane de lei în 2015, la un profit de 16 milioane de lei. aprobat maximum dublul salariului mediu din domeniul respectiv. In extracţia sării, salariul mediu este de circa 2.500 de lei, potrivit INS. Oferta publică de listare a Salrom ar contribui la creşterea lichidităţii pe Bursa de Valori Bucureşti, sprijinind astfel dezvoltarea pieţei locale de capital, susţine FP. 'Sperăm că noul consiliu va prezenta acţionarilor o propunere de listare a Salrom prin intermediul unui IPO, care ar fi benefic atât pentru companie, cât şi pentru acţionarii săi actuali şi viitori. Listarea companiei este, în opinia noastră, următoarea decizie importantă care trebuie luată de Ministerul Economiei pentru a asigura continuarea succesului Salrom', a spus Greg Konieczny, manager de portofoliu al FP. Acţionarul majoritar al companeiei Salrom, cu profit de 16 mii. lei în 2015, este Ministerul Economiei, cu 51%. Compania are aproximativ 1.700 de angajaţi. Valoarea de piaţă a Nintendo a crescut cu 9 miliarde de dolari în numai două zile 28 Evoluţia acţiunilor Nintendo din 2015 26 încoace (dolari) 24 22 20 18 2 ian. '15 13,04 11 iul. 2015: Moare directorul general Satoru Iwata 29 oct. 2015: Este anunţată prima aplicaţie smartphone 6 iul. 2016: Jocul Pokemon Go este lansat în câteva ţări 10Valoarea de piaţă a producătorului japonez de jocuri Nintendo a crescut cu 9 miliarde de dolari în numai două zile, după lansarea unui joc pe mobil care a devenit una dintre cele mai descărcate aplicaţii din magazinele virtuale imediat după lansare. Acţiunile Nintendo au crescut în şedinţa de luni cu 25% pe bursa din Tokio, iar marţi au urcat cu încă 12,8%, ducând valoarea companiei la 31 de miliarde de dolari. Jocul generează venituri de 1,6 milioane de dolari pe zi doar pe dispozitivele cu sistem de operare iOS. în numai trei zile, jocul a fost instalat pe 5% din toate dispozitivele cu Android din SUA fiind la un pas să depăşească Twitter.