Retrospectiva saptamanii pe bursa: Rezultatele la noua luni - inca o surpriza marca (AZO), (FP) a pierdut bani pe (EBS), ultimul asalt asupra pragului la SIF-uri, seful (BVB) demis - 21 noiembrie 2011

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 16 mai 2023 17:21, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Rezultatele la noua luni Saptamana trecuta peste 40 de companii de pe bursa si-au publicat rezultatele pe trimestrul al treilea. Vedeta sezonului de rezultate a fost producatorul de ingrasaminte chimice Azomures Targu Mures (AZO), care a iesit pentru a doua oara in prim-plan de la inceputul acestei luni, raportand un profit net record, de 68 mil. euro, mai mare decat Alro si Transgaz. Actiunile AZO au crescut cu 5,3% in aceasta saptamana. Producatorul de aluminiu Alro Slatina (ALR) a raportat un profit mai mic in trimestrul al treilea, dar pe primele noua luni castigurile au fost cu 70% mai mari decat in perioada similara a lui 2010, astfel ca investitorii se pot astepta la dividende mai mari anul viitor. Producatorii de medicamente Zentiva (SCD), Antibiotice (ATB) si Biofarm (BIO) au raportat profituri in scadere in trimestrul al treilea, in timp ce cresterea afacerilor a incetinit. Pentru moment, actiunile companiilor farmaceutice si-au pierdut din atractivitate. Dezvoltatorul imobiliar Impact Bucuresti (IMP) a raportat pe primele noua luni pierderi de 14 mil. lei si o scadere puternica a cifrei de afaceri. Actiunile IMP au pierdut 3,3% in ultima saptamana. FP a pierdut bani pe Erste si Raiffeisen Tot saptamana trecuta, Fondul Proprietatea (FP) si-a publicat raportul trimestrial, anuntand la noua luni un profit net de 535 mil. lei, dublu fata de aceeasi perioada a lui 2010. Dublarea profitului nu este un merit pe care administratorul Franklin Templeton poate sa si-l asume si s-a datorat faptului ca Petrom a dat din nou dividende dupa doi ani de pauza, iar companii precum Romgaz, Hidroelectrica si Transgaz au fost mai profitabile in 2010 si au distribuit 90% din profit sub forma de dividende, fata de 50% in anul precedent. Tot din raportul trimestrial reiese insa ca FP a pierdut circa 140 de milioane de lei din valoarea investitiei in actiunile bancilor austriece Erste si Raiffeisen, ceea ce nu este chiar o nota buna pentru Templeton. Americanii au cumparat actiuni la cele doua banci in valoare de peste 350 mil. lei in primul semestru, motivand ca este necesara diversificarea portofoliului. La finalul lunii septembrie, valoarea participatiilor scazuse insa la 208 mil. lei si este greu de spus cand isi vor reveni actiunile celor doua banci, in contextul in care problemele institutiilor financiare din Europa sunt departe de a se fi rezolvat. Va fi interesant de vazut ce vor spune actionarii FP la AGA de marti. Ultimul asalt asupra pragului la SIF-uri Introducerea proiectului de lege privind ridicarea pragului de detinere la SIF-uri pe ordinea de zi a sedintei de luni a Camerei Deputatilor, a adus din nou SIF-urile in prim plan pe bursa. Investitorii mizeaza pe faptul ca deputatii vor aproba acest proiect, dupa doi ani de asteptare. Saptamana trecuta, actiunile SIF-urilor au castigat intre 11% si 18%, cea mai mare crestere avand-o SIF Transilvania (SIF3), cu un avans de 17,4%. Valentin Ionescu, demis de la conducerea bursei Decizia de joi a Consiliului de Administratie al Bursei de Valori Bucuresti (BVB) privind demiterea lui Valentin Ionescu din functia de director general a fost surpriza saptamanii pe bursa. Surprinzatoare au fost si acuzatiile pe care Consiliul Bursei i le aduce lui Ionescu in motivarea deciziei: realizarea obiectivelor de performanta asumate in proportie de doar 10% si faptul ca nu s-a dedicat suficient acestui job. Demiterea lui Ionescu a starnit ample reactii si discutii in piata, desigur in culise. Unii il acuza, altii il apara dand vina pe Consiliu. Situatia este insa extrem de complexa. Actualul Consiliu de Administratie nu mai are sustinere in actionariat si cel mai probabil ca in decembrie va fi ales un Consiliu nou. Stere Farmache este un politician foarte abil si incearca sa-si pastreze functia de presedinte cautand sustinerea unor actionari puternici. Activitatea lui Valentin Ionescu nu a multumit pe toata lumea din piata, iar indepartarea lui ar putea fi primita cu simpatie de unii actionari. Pe de alta parte, realizarile conducerii BVB nu au fost la nivelul asteptarilor (listarea FP nu a adus investitorii straini mult-asteptati, oferta Petrom a esuat, BCR nu se mai listeaza, ofertele Transelectrica si Transgaz vin abia anul viitor), astfel ca nemultumirile s-au acumulat. Responsabilitatea o poarta toti: atat Consiliul Bursei, cat si conducerea executiva, dar cineva trebuia sa plateasca. Pe de alta parte, Ionescu este un apropiat al Erste, care era la un moment dat printre principalii actionari ai BVB. Este posibil ca austriecii sa se numere printre opozantii lui Farmache, la fel ca si Franklin Templeton, un alt actionar semnificativ al BVB. Din aceste considerente unii iau in calcul si o intoarcere a lui Valentin Ionescu dupa alegerile din decembrie. Nu este clar cine va castiga din aceste jocuri de culise, dar cu siguranta ca piata are cel mai mult de pierdut din toate aceste lupte interne care o macina de peste 5 ani.