Primele tranzactii cu titluri de stat Centenar s-au facut intre 100,57 si 100,99 lei pe titlu - 08 august 2016

Versiunea din 12 noiembrie 2024 09:36, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Vineri au fost listate pe Bursa de Valori Bucureşti titlurile de stat din programul Fidelis, ediţia Centenar, ce au adus statului român 735,2 milioane lei, primele tranzacţii făcându-se până la aproape 100,99 lei pe titlu, ceea ce înseamnă o creştere de 1% pe zi a valorii titlului. „Primele discutţii pentru emisiunea de titluri de stat listate la BVB le-am avut cu Enache Jiru, în 2012, la întâlnirea anuală BERD. În 2012 s-a plantat sămânţa în discuţii cu Ministerul de Finanţe pentru acest proiect. A fost nevoie într-adevăr de două ediţii ca să fie un asemenea succes. A depăsit orice aştep­ta­re pe care o avea oricine“ a decla­rat Lucian Anghel, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti. Vineri, în prima zi de tran­zacţionare a titlurilor de stat pe bursa de la Bucureşti, s-au înregistrat şapte tranzacţii în valoare cumulată de 26.191 lei, ceea ce a condus la o creştere de 0,68% a unui titlu Centenar, până la o cotaţie de 100,68 lei. Preţul a fluctuat în prima zi între 100,57 lei şi 100,99 lei per titlu. O persoană a putut cumpăra maximum 1.000 de titluri în perioada 11-29 iulie, echivalentul a 100.000 lei, iar cei care vor aştepta până la scadenţă (august 2018) vor primi o dobândă de 2,15%.