Jurnal bursier: bursa incepe pe minus august, luna in care se consuma sezonul raportarilor pe S1/2019 indicele BET, in scadere cu 0,9% - 02 august 2019
Jurnal bursier: bursa începe pe minus august, luna în care se consumă sezonul raportărilor pe S1/2019 indicele BET, în scădere cu 0,9%. De la începutul anului 2019 încoace, indicele principal are plus 24%. Banca Transilvania a avut ieri prima şedinţă de tranzacţionare ex-data ca urmare a majorării de capital cu acţiuni gratuite, însă corecţia preţului acţiunilor a fost în sus, respectiv un plus de circa 1%. INDICELE principal BET al bursei româneşti, care urmăreşte cele mai tranzacţionate 16 acţiuni, a închis pe 1 august la valoarea de 9.100 de puncte, în scădere cu 0,9% faţă de şedinţa precedentă, şi începe astfel pe minus luna în care se va consuma aproape integral sezonul raportărilor financiare aferente rezultatelor pe Sl/2019. De la începutul anului 2019 încoace, indicele principal are plus 24%. Toţi indicii bursieri de la Bucureşti au fost ieri pe minus în contextul în care şi o parte din bursele europene au închis în scădere. Dinamica de la bursa românească a variat de la minus 2,3% pentru indicele energetic BET-NG, la minus 0,6% pentru indicele BET-BK, benchmark pentru administratorii de investiţii. Pe de altă parte lichiditatea, respectiv cât se cumpără şi cât se vinde la bursă, a fost pe 1 august de circa 39 milioane de lei, sub media acestui an de circa 45 mii. lei. Cele mai tranzacţionate acţiuni în şedinţa de joi au fost Banca Transilvania, cu un rulaj de 15 milioane de lei, urmată de Digi (4,1 mii. lei) şi Fondul Proprietatea (3 mii. lei), potrivit datelor agregate de ZF din platforma BVB. Banca Transilvania a avut ieri prima şedinţă de tranzacţionare ex-data ca urmare a majorării de capital cu acţiuni gratuite, însă corecţia preţului acţiunilor a fost în sus, respectiv un plus de circa 1% pe unitate. Banca de la Cluj şi-a majorat capitalul social cu circa 400 miPlus 21% Evoluţia indicelui principal BET de la începutul anului 2019 SURSA: BVB Banca Transilvania ] a avut ieri prima I şedinţă de tranzacţionare ex-data ca urmare a majorării de capital cu acţiuni gratuite, însă corecţia preţului acţiunilor a fost în sus. Milioane de lei, iar la fiecare 100 de acţiuni deţinute de un investitor, acesta a primit opt gratuite. Din rândul celor 16 acţiuni care intră în alcătuire indicelui principal BET, doar patru au fost ieri pe plus, respectiv MedLife, Banca Transilvania, Sphera Group şi Nuclearelectrica, în timp ce la polul opus cel mai abrupt declin a fost înregistrat de Electrica, cu minus 3%. De altfel, cu excepţia Nuclearelectrica, tot sectorul energetic listat la Bucureşti a fost ieri pe minus, ceea ce a determinat şi scăderea indicelui BET-NG.