City Insurance si Euroins au avizat peste 68.600 de dosare de dauna RCA in T4/2019, reprezentand 70% din piata - 10 aprilie 2020
COMPANIILE de asigurare au avizat în ultimul trimestru (T4)din 2019, un număr de 98.580 de dosare de daună în baza poliţelor de asigurare obligatorie auto (RCA), cu 5,55% mai multe faţă de trimestrul al treilea din 2019. Primii doi asigurători din piaţa RCA, City Insurance şi Euroins, deţin circa 70% din dosarele avizate, potrivit informaţiilor publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). City Insurance, liderul pieţei RCA, a avizat cele mai multe dosare de daună în T4/2019, ajungând la un număr de 34.731 de dosare, în creştere cu 12,22% faţă de T3/2019. Astfel, asigurătorul a înregistrat în ultimul trimestru din anul 2019 un plus de 3.782 de dosare de daună avizate. Euroins, societatea care în T3/2019 avea cele mai multe dosare de daună avizate, a ajuns în timestrul patru al anului 2019 pe locul doi, cu un număr de 33.917 dosare de daună avizate, în creştere cu 3,33%. Celelalte societăţi în ordinea numărului de dosare de daună avizate sunt Omniasig cu 8.149 dosare, Allianz-Ţiriac cu 5.614, Groupama cu 5.329, Asirom cu 4.104, Generali cu 3.456, Grawe cu 2.145 şi Uniqa Asigurări cu 1.135 de dosare. Dintre societăţile cu cel mai mare număr de dosare de daună avizate în trimestrul patru al anului 2019, Asirom şi Grawe au înregistrat scăderi. Astfel, Asirom a avut o scădere de 4,36% a dosarelor de daună avizate în T4/2019 faţă de T3/2019, în timp ce Grawe a înregistrat cea mai semnificativă scădere, de aproape 30%, a dosarelor de daună din T4/2019 faţă de T3/2019. Pe de altă parte, din punctul de vedere al creşterii numărului de dosare, City Insurance şi Allianz-Ţiriac au înregistrat cea mai mare creştere, respectiv 12,22% şi 13,67% în T4/2019 faţă de T3/2019. în perioada octombrie - decembrie a anului 2019 au fost achitate valori de despăgubire de circa 239 mii. lei, din care 198,5 mii. lei au fost pentru pagube materiale.