La aproape patru luni de la venirea pe piata de capital, Digi se tranzactioneaza sub pretul de listare - 14 septembrie 2017

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 12 noiembrie 2024 23:20, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Acţiunile companiei telecom Digi, ce a intrat în arena de tranzacţionare a pieţei de capital bucureşnte în data de 16 mai ca urmare a unui IPO de 944 milioane lei, se tranzacţionează în prezent la o cotaţie de 38,8 lei faţă de 40 lei cât a fost preţul de listare, echivalentul unei scăderi de 3%. Capitalizarea bursieră a Digi a ajuns la 3,88 miliarde lei (845 milioane euro), fiind astfel al optulea cel mai valoros emitent local listat pe bursa locală. În ultima lună s-au tranzacţionat acţiuni în valoare de aproximativ 13,5 milioane lei, ce au antrenat o scădere de peste 3%.