Tranzactie pe final de saptamana. Un pachet de 4% din AAGES Targu-Mures schimba proprietarii suma de 1 mil. lei - 22 iunie 2020

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 13 noiembrie 2024 01:06, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Vineri, la ora 15.26, a fost înregistrată în sistemul Bursei de Valori Bucureşti o tranzacţie tip REGS cu 400.000 de acţiuni AAGES Târgu-Mureş (simbol bursier AAG), producător de echipamente industriale, respectiv 4% din numărul total de acţiuni, potrivit datelor de la BVB. Schimbul s-a efectuat la preţul de 2,68 de lei pe unitate, în scădere cu 1,47% faţă de şedinţa anterioară (16 iunie), astfel că tranzacţia a fost în valoare de 1 milion de lei. Dacă în urma schimbului cumpărătorul a depăşit limita de raportare de 5%, cel mai probabil acesta va fi anunţat la Bursă în perioada următoare. Compania este controlată în proporţie de 55% de AAGES Head Invest, în timp ce 45% din numărul de acţiuni sunt împărţite celorlalţi investitori de la Bursă. De la începutul anului, acţiunile AAG înregistrează o scădere de 2,9%, pe fondul unui rulaj de 2,6 milioane de lei, emitentul ajungând la 27,2 milioane de lei capitalizare.