Oscilatii reduse pentru indici - 09 iulie 2020

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 13 noiembrie 2024 06:17, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Rulaj de 14,8 milioane lei, sub cel din şedinţa anterioară. Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au cunoscut oscilaţii reduse în sesiunea de tranzacţionare de ieri, indicele compozit BET Plus având o creştere de 0,07%, în timp ce BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri de la BVB, a avut o apreciere de 0,11%. Valorea tranzacţiilor rămâne la cote scăzute, ieri rulajul consemnat fiind de numai 14,84 milioane lei, atât sub cel din şedinţa anterioară, de 27,09 milioane de lei, cât şi sub media zilnică a anului, de 49,63 milioane lei. Anca Păltineanu, analist de investiţii în cadrul societăţii de brokeraj Tradeville, ne-a transmis: "Astăzi (n.r. ieri), indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut o evoluţie în general pozitivă, spre deosebire de cea în scădere înregistrată în principalele burse europene. Indicele BET a câştigat 0,09% faţă de şedinţa anterioară, în timp ce restul indicilor au variat între -0,2% pentru BET-FI şi +0,26% în cazul BET-NG. Valoarea totală zilnică a tranzacţiilor a fost de aproximativ 3,1 milioane de euro, sub media zilnică de 10,4 milioane de euro înregistrată de la începutul anului. Cel mai mare avans pe segmentul principal l-au înregistrat acţiunile Grupului Industrial Electrocontact (ECT), +9,09%, pe fondul tranzacţionării unui volum peste media ultimelor şase luni. Din cadrul indicelui BET, cea mai bună evoluţie a zilei a fost înregistrată de acţiunile BRD - Groupe Societe Generale (BRD), +1,93%, pe fondul tranzacţionării unui volum sub media ultimelor şase luni. Cea mai mare scădere din piaţa reglementată au înregistrat-o acţiunile Condmag (COMI), cu -11,11%, având un volum peste media ultimelor şase luni. Din cadrul indicelui BET, cea mai slabă evoluţie a zilei au marcat-o Digi Communications (DIGI), -2,29%, pe fondul unui volum de acţiuni similar cu nivelul mediu tranzacţionat în ultimele şase luni pentru acest simbol". În piaţa "regular", topul valorii tranzacţionate a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), care au urcat cu 0,24%, la preţul de 2,085 lei, pe fondul unui valori tranzacţionate de 3,92 milioane de lei. Poziţia a doua în acest clasament a fost ocupată de titlurile Fondul Proprietatea (FP), ce au încheiat ziua bursieră la 1,23 lei/unitate, în scădere cu 0,81%, acţiunile fondului închis de investiţii cumulând un rulaj de 1,26 milioane de lei. Titlurile BRD - Groupe Societe Generale s-au apreciat la 11,62 lei, în condiţiile unei lichidităţi de 0,74 milioane lei. Locul al patrulea în topul valorii tranzacţionate a fost ocupat de acţiunile SIF Oltenia (SIF5), ce au angrenat un rulaj de 0,72 milioane de lei, cotaţia societăţii de investiţii din Craiova stagnând la preţul de 2,2 lei. Prin piaţa "deal" nu a fost realizată nicio tranzacţie. Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a depreciat cu 0,08%.