Tranzactiile cu actiuni derulate in aceasta saptamana pe Bursa de la Bucuresti au scazut cu aproape 20% - analiza - 10 aprilie 2017
Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni derulate în această săptămână pe Bursa de Valori Bucureşti a cumulat 173,66 milioane de lei, în scădere cu 19,72% faţă de săptămâna precedentă, potrivit analizei Puls Capital. Valoarea tranzacţionată totală a fost de 178,77 milioane lei. Tranzacţiile cu produse structurate au cumulat 4,29 milioane lei, cele cu obligaţiuni 0,62 milioane lei şi cu unităţi de fond 0,20 milioane lei. Cele mai importante schimburi s-au realizat pe titlurile Fondul Proprietatea (FP), în valoare de 53,06 milioane lei, Banca Transilvania (TLV) - 40,83 milioane lei, Romgaz (SNG) - 16,05 milioane lei, Electrica (EL) - 10,28 milioane lei si BRD-SG (BRD) in - 9,59 milioane lei. 'Săptămâna aceasta indicii bursieri au înregistrat evoluţii mixte, cuprinse între -0,03% pe indicele BET-FI şi 1,80% pe indicele BET Plus. În săptămâna analizată 41 de titluri au avut evoluţii pozitive, 11 au avut evoluţii stabile şi 24 au avut evoluţii negative', precizează sursa citată. Cele mai mari creşteri s-au înregistrat pe titlurile Carbochim (CBC), care s-au apreciat cu 16,33%, Alro (ALR) - 15,17% şi Petrolexportimport (PEI) - 9,60%. Cele mai semnificative scăderi s-a înregistrat pe titlurile Prodplast (PPL), care au coborât cu 13,76%, NEPI (NEP) - 9,80% şi UAMT (UAM) - 6,59%. 'Al doilea trimestru al anului a început cu evoluţii în general pozitive pe bursa de la Bucureşti, majoritatea indicilor încheind săptămâna pe plus. Indicele BET Plus a obţinut cea mai mare apreciere, de 1,80%, în timp ce BET-FI a fost singurul indice care a consemnat o variaţie negativă, însă una nesemnificativă, de -0,03%. Indicele financiar a fost afectat în principal de titlurile SIF5, care au scăzut cu 2,92% în săptămâna curentă, în urma Adunării Generale a Acţionarilor care a avut loc marţi. Acţionarii au respins ambele propuneri de repartizare a profitului obţinut în 2016, una care viza distribuţia unui dividend brut de 0,0815 lei/acţiune şi o altă variantă care viza un program de răscumpărări de acţiuni, se precizează în analiza Puls Capital. Indicele de referinţă BET a urcat cu 1,73% iar cele mai mari creşteri din rândul indicelui au obţinut titlurile OMV Petrom, Medlife şi Banca Transilvania, de 4,63%, 4,20% şi respectiv de 3,20%. La polul opus s-au aflat titlurile Transgaz şi Electrica, cu scăderi de 1,06% şi respectiv de 1,25%.