Buletin evolutii bursiere - 05 iulie 2017

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 13 noiembrie 2024 09:15, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Bursa de la Bucureşti a închis şedinţa de marţi în creştere uşoară, iar indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 13 acţiuni, a urcat cu 0,92%. Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, s-a apreciat cu 0,98%, indicele BET-FI al SIF-urilor înregistra, la închidere, o creştere de 1,33%, în timp ce BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a coborât cu 0,83%.Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a crescut cu 0,88%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a “câştigat” 1,37%. Bursa de la Londra a deschis şedinţa de marţi în scădere cu 0,50%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 7.340,38 puncte, în scădere cu 36,71 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE.Bursa de la Frankfurt a deschis şedinţa de marţi în scădere cu 0,31%, indicele principal DAX 30 a ajuns la valoarea de 12.437,19 puncte, în scădere cu 38,12 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE.Bursa de la Paris a deschis şedinţa de marţi în scădere cu 0,50%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 5.169,79 puncte, în scădere cu 25,93 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE.