Secretul cresterii (BIO): un sfert din cheltuieli se duc pe publicitate si astfel am atras noi clienti - 19 august 2011

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 16 mai 2023 17:25, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Producatorul de medicamente Biofarm Bucuresti (BIO) a inregistrat in primele sase luni un avans de 19% la nivelul cifrei de afaceri, peste cresterea medie agregata a companiilor de pe bursa din sector, de circa 8%. Totodata, producatorul de medicamente si-a majorat profitul net cu 14% in primele sase luni, pana la 11 mil. lei (2,6 mil. euro). "Un rol important in obtinerea rezultatelor inregistrate de Biofarm in primele sase luni 2011 versus semestrul I din 2010 l-au avut campaniile media si comerciale adresate consumatorilor finali cu scopul de a-i familiariza cu produsele Biofarm. Desi cheltuielile de marketing au crescut in aceasta perioada fata de perioada similara a anului trecut, campaniile comerciale, media si de marketing au atras noi consumatori si au intarit pozitia Biofarm in piata", spun reprezentantii companiei. Producatorul de medicamente a cheltuit numai in primele sase luni din acest an peste 9 mil. lei (2,1 mil. euro) pentru promovare si publicitate, cifra care reprezinta 23% din cheltuielile totale ale firmei. Biofarm a vandut in primul semestru cu 22% mai multe medicamente decat cu un an in urma, avans mai mare decat cel al afacerilor, ceea ce inseamna ca producatorul chiar a redus preturile la medicamente in ultimul an. Practicarea unor preturi scazute este una dintre strategiile adoptate de Biofarm pentru a atrage consumatorii si a acumula cota de piata. De altfel, compania se afla in primii 10 jucatori de pe piata de medicamente din Romania dupa numarul de unitati vandute. Totodata, cresterea exporturilor este una dintre prioritatile Biofarm pe termen mediu si lung. Exporturile companiei au avansat in primele sase luni cu 25% in volum si cu 37% in valoare, insa continua sa aiba o pondere foarte scazuta in totalul vanzarilor Biofarm, de sub 5%. "In prezent Biofarm exporta in sapte tari, a depus spre inregistrare produse in alte patru tari, a deschis o reprezentanta in Republica Moldova si extinderea continua", au precizat reprezentantii companiei. Analistii Tradeville spun ca avansul profitului Biofarm a venit mai cu seama pe fondul castigului din activitatea financiara, in timp ce profitul operational a scazut usor, cu 2,5%, in ciuda cresterii vanzarilor. "Amploarea contractiei marjei operationale este semnificativ mai mica decat cea a Antibiotice. Sunt sanse ca tintele de vanzari si profit pentru anul 2011 sa fie atinse, avand in vedere ca cifra de afaceri din primul semestru reprezinta peste 53% din buget, iar pana la 30.06.2011 compania realizase peste 70% din profitul bugetat", spun analistii Tradeville. Analistii BCR Erste au schimbat la inceputul acestei luni recomandarea pe actiunile Biofarm Bucuresti (BIO) din "pastrare" in "acumulare" si au majorat tinta de pret pentru aceste titluri la 0,246 lei/unitate.