Finante personale. Pe ce companii pariaza analistii pentru rezultatele la noua luni din 2019 de la bursa - 25 octombrie 2019

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 13 noiembrie 2024 18:51, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Analiştii de pe piaţa de capital din România se aşteaptă ca sectorul de energie, în special Romgaz şi Nuclearelec­trica, să raporteze rezultate financiare îmbunătăţite la nouă luni din 2019 faţă de aceeaşi perioadă din 2018, în timp ce la polul opus, sectorul de utilităţi, reprezentat de companii precum Transelectrica, Transgaz, să publice rezultate în scădere. „Cred că domeniul energetic va ţine capul de afiş în ceea ce priveşte rezultatele financiare, cu predilecţie SNN şi SNG ale căror rezultate ar putea fi mai bune faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut“, spune Marcel Murgoci, director operaţiuni al societăţii de brokeraj Estinvest. „Rezultate sub aşteptări cred că vor avea companiile din sectorul de utilităţi, adică Transgaz, Transelectrica şi Electrica. Aceste companii vor avea rezultate financiare sub cele pe care le-au avut anul trecut în primele 9 luni“, consi­deră Dragoş Mesaroş, director de tranzacţionare la Goldring. Maria Vlad, analist la BRK Financial Group, mizează pe sectorul bancar şi pe cel petrolier, în timp ce Simion Tihon, broker la Prime Transaction, se aşteaptă ca în mare parte avansul de la şase luni să se păstreze.