Cine a luat cele 15 premii ale BVB pentru performantele din anul 2019? Pe lista sunt BCR pentru tranzactia anului, Nuclearelectrica, Tradeville - 22 iulie 2020
Bursa de Valori a organizat marţi ceremonia de premiere a companiilor listate, iocietăţilor de brokeraj, dar şi administratorilor de fonduri pentru perfomanţele obţinute pe parcursd anului 2019. BURSA de Valori Bucireşti (BVB), operatorul pieţei de capital dmRomânia, a organizat ieri ceremonia de premiere a companiilor listate, societăţilor de brokeraj, dar şi administratorilor de fonduri pentru performanţele obţinute pe parcursul anului 2019. Reprezentanţii Bursei de Valori au acordat 15 premii în cadrul unei ceremonii care a avut loc la sediul operatorului pieţei de capital din Bucureşti şi care a fost transmisă în timp real pe Facebook. 'Am realizat dintr-odată că lumea a devenit mai mică şi că depindem de companiile, de serviciile şi de bunurile româneşti. Suntem aici ca să îi ajutăm pe aceşti jucători ca să aibă acces la capital', a spus Radu Hanga, preşedinte al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), la deschiderea 'Ceremoniei de premiere a performerilor anului bursier 2019'. RADU HANGA, preşedinte BVB: Rundele de finanţare derulate cu succes demonstrează că atunci când toti cei implicaţi în piaţa de capital conlucrează, mecanismele bursei funcţionează perfect pentru finanţarea companiilor. Primul premiu acordat a fost cel pentru 'tranzacţia anului 2019 pe piaţa de capital' şi a mers către BCR pentru emisiunea de obligaţiuni de 600 de milioane de lei din decembrie 2019, cea mai mare finanţare denominată în monedă naţională din istoria bursei locale. 'Suntem conştienţi că pentru a rămâne relevanţi trebuie să ne ridicăm la aşteptările pe care le au acum consumatorii noştri în continuă schimbare mai ales în contextul actual al pandemiei care aduce foarte multe incertitudini. Ne dorim să fim un emitent recurent', spune Ioana Tănase, director executiv corporate finance BCR. Banca Transilvania, cea mai mare instituţie de credit din România, a fost premiată pentru cea mai tranzacţionată acţiune pe piaţa principală în anul 2019 dar şi pentru emitentul cu cea mai mare creştere a lichidităţii. Pe de altă parte, divizia de servicii financiare a grupului din care face partea şi banca de la Cluj, respectiv BT Capital Partners, a fost premiată pentru 'cel mai activ intermediar pe piaţa primară a pieţei reglementate'. Nuclearelectrica (SNN) a obţinut premiul pentru cea mai performantă acţiune pe parcursul anului 2019, cu un randament cumulat cu dividende de aproape 90% în timp ce premiul pentru participantul anului pe segmentul de retail a mers către Tradeville.