Bursa are in 2019 cel mai bun T3, adica lunile iulie, august si septembrie, din 2013 incoace: plus 8,6% - 03 octombrie 2019

Versiunea din 13 noiembrie 2024 12:29, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Bursa are în 2019 cel mai bun T3, adică lunile iulie, august şi septembrie, din 2013 încoace: plus 8,6%. Spre comparaţie, în T3/2018 bursa de la Bucureşti s-a apreciat cu 4% • Capitalizarea totală a companiilor listate a urcat cu 5,3 mld. lei în T3/2019. BURSA de la Bucureşti, reclasificată din piaţă de frontieră în emergentă secundară de agenţia FTSE Russell, are în 2019 cel mai bun trimestru trei din 2013 încoace în contextul în care indicele principal BET s-a apreciat cu 8,6% în lunile iulie, august şi septembrie, arată calculele realizate de ZF. La această dinamică au contribuit rezultatele financiare pe care companiile le-au anunţat la jumătatea lunii august, iar ulterior aşteptările cu privire la promovarea într-o ligă superioară, confirmate la finalul lunii septembrie. Spre comparaţie, în T3/2018 indicele principal BET s-a apreciat cu 4%, la jumătate faţă de evoluţia din lunile iulie, august şi septembrie din 2019. Pe de altă parte lichiditatea la bursa de la Bucureşti, respectiv tranzacţiile cu acţiuni pe segmentul principal, a fost în T3/2019 de aproximativ 2,3 miliarde de lei, faţă de circa 2 miliarde de lei în acelaşi trimestru al anului precedent, potrivit calculelor realizate de ZF. Astfel, T3/2019 a fost mai dinamic faţă de acelaşi trimestru din 2018, atât pe partea de dinamică a indicelui principal, cât şi pe partea de lichiditate SURSA: calcule ZF pe baza datelor BVB a tranzacţiilor cu acţiuni, iar acest lucru chiar dacă preţurile au fost în mare parte peste valorile din lunile iulie, august şi septembrie din 2018, arată datele agregate de ZF. Companiile listate la bursa de la Bucureşti au încheiat luna septembrie 2019 cu o capitalizare totală de circa 170,5 miliarde de lei, plus 53 miliarde de lei faţă de luna iunie, echivalentul unei creşteri de 3,2%. Spre comparaţie, în T3/2018 valoarea de piaţă a companiilor listate a urcat cu 1,4 miliarde de lei, adică în jur de 0,1%, potrivit calculelor ZF. Din rândul celor trei luni din T3 iulie, august şi septembrie - cea mai bună dinamică a indicelui principal BET a fost înregistrată în prima lună, respectiv 4,4% atât pe fondul aşteptărilor de rezultate financiare pozitive pentru Sl/2019, cât şi ca urmare a unui context extern pozitiv, un raliu la care s-a conectat şi principalul indice bursier românesc. în luna august indicele a urcat marginal, cu doar 0,3%, pentru ca luna septembrie să o încheie cu un plus de 3,7%, evoluţie determinată în mare parte de aşteptările ca bursa de la Bucureşti să promoveze într-o nouă ligă, confirmate ulterior de agenţia de evaluare financiară FTSE Russell.