MedLife isi continua achizitiile - 18 octombrie 2021

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 13 noiembrie 2024 16:01, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Dent Estet a achiziţionat 60% din Stomestet, clinică din Cluj-Napoca Creştere de peste 75% pentru acţiunile MedLife, de la începutul anului Grupul Dent Estet, parte a Sistemului Medical MedLife, a achiziţionat 60% din acţiunile Stomestet, una dintre cele mai importante clinici de stomatologie din Transilvania, a anunţat vineri prestatorul privat de servicii medicale printr-un raport publicat la Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Clinica din Cluj- Napoca dispune de opt săli de tratament, un laborator de tehnică dentară complet digitalizat, servicii de radiologie dentară şi o sală de cursuri, iar anul trecut a avut o cifră de afaceri de 8,11 milioane de lei, cea mai mare între firmele din piaţa de medicină dentară din zona centrală şi de nord a ţării, conform raportului. În urma tranzacţiei, Dent Estet a ajuns să deţină treisprezece clinici stomatologice multidisciplinare în Bucureşti, Timişoara, Sibiu, Braşov, Ploieşti şi Cluj-Napoca, destinate tuturor categoriilor de vârstă. Dent Estet face parte din Grupul MedLife din anul 2016. Acţiunile MedLife, ce au fost listate la BVB la finele anului 2016, au avut o evoluţie excelentă în acest an, marcând până în prezent o ascensiune de peste 75%. Dinamica a venit pe fondul unui cumul de factori, între care rezultatele financiare excelenente, politica de dezvoltare prin achiziţii şi contextul general internaţional favorabil activelor de risc. Pentru primele şase luni ale acestui an, perstatorul de servicii medicale a raportat un profit net consolidat de 71,5 milioane de lei, de peste şase ori mai mare decât cel din perioada ianuarie-iunie 2020, în timp ce veniturile operaţionale au fost de 679,65 milioane de lei, în creştere cu 44,2%. La nivel individual, MedLife a raportat un profit net de 37,66 milioane de lei, cu mult peste cele 4,78 milioane de lei, din perioada ianuarie-iunie 2020. La jumătatea anului, fraţii Marcu aveau circa 26,5% din companie, Gabriela Cristescu, mama fraţilor Marcu, deţinea 14% din MedLife, în timp fondul de pensii Pilon II administrat de NN controla 12,8% din prestatorul de servicii medicale. Evaluarea bursieră a MedLife se ridică la circa 2,64 miliarde de lei.