Turbo Bitcoin - Trade Talk 02 aprilie 2024

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 15 noiembrie 2024 09:36, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Trade talk logo.png

Exista deja o vasta literatura despre investitiile asimetrice. Ideea-i simpla: un risc limitat (teoretic) la suma investita e asumat din start pentru obtinerea unui castig de cateva ori mai mare. Tesla e citata frecvent drept exemplu, actiunile au sarit cu peste 15,000% fata de momentul listarii.

Ce-i drept, a durat 14 ani... s-ar putea sa para o eternitate in era TikTok. In schimb, insufletita de cea mai mare detinere Bitcoin din lumea corporativa, MicroStrategy tocmai si-a cvadruplat capitalizarea in mai putin de doua luni. 

1. Cine-i MicroStrategy?

Compania a fost gandita initial ca un producator de software B2B. Apropo, MicroStrategy a devenit celebra inca de pe la finalul anilor '90, cand a urcat pe valul aprecierilor exponentiale vazute in sectorul american de tehnologie. Actiunile au saltat de-aproape 7x in 1999... aveau sa pice cu peste 90% in anul urmator.

De-a lungul timpului, compania a strans clienti faimosi precum Hilton Worldwide, Sony sau Visa.

Lista partenerilor e la randul ei o colectie de nume VIP... inclusiv Google, AWS, Microsoft, Snowflake si 3M.

Insa afacerea asta n-a castigat cine stie ce tractiune. Incasarile au crescut nesemnificativ, de la 455 mil. USD in 2010 la 486 mil. USD un intreg deceniu mai tarziu. Si totusi, un simplu asterisc avea sa scrie istorie: compania a incheiat anul 2019 cu lichiditati de 566 mil. USD, de peste 3x mai mari fata de cifra inregistrata cu zece ani in urma.

2. Era Bitcoin

Strategia a fost schimbata brusc in august 2020, la dobanzi inca zero gratie prudentei excesive a bancilor centrale. MicroStrategy a devenit atunci primul business listat care a cumparat Bitcoin pentru propriul bilant.

Valoarea plasamentului originar? 250 mil. USD, adica toate resursele financiare disponibile in acel moment, pentru 21,454 BTC. Pana de Craciun, in acelasi an, portofoliul BTC a urcat la peste 1 mld. USD.

Bilantul numara acum mai bine de 214,000 BTC, adica 1% din cei 19.7 milioane BTC minati vreodata.

Costul mediu de achizitie asociat intregului portofoliu e pe la 35,000 USD. Ca si sume cheltuite, aproape 1/4 din cumparari s-au intamplat in primele trei luni ale acestui an.

N-avem niciun motiv sa ne vindem calul castigator, zice Michael Saylor. MicroStrategy are cea mai mare detinere BTC corporativa de pe planeta... si semnificativ mai mare decat rezervele altor nume din top. Apropo, clasamentul e dominat de mineri BTC precum Marathon Digital Holdings, Riot Plartforms si CleanSpark, despre care vom scrie (din nou) curand.  

3. Risc vs castig asimetric

MicroStrategy detine in total 214,246 BTC... iar criptomoneda suprema se tranzactiona in dupa-amiaza asta la circa 66,000 USD. Asta inseamna ca valoarea totala a portofoliului companiei e-n jur de 14 mld. USD. Insa la aproape 28 mld. USD, capitalizarea bursiera e dubla.

Business-ul originar de software nu acopera nici pe departe diferenta caci nu merge dintr-odata senzational. Evaluarea curenta a acestuia abia daca depaseste 1 mld. USD.

Lansate in ianuarie, primele ETF-uri listate pe bursa americana cu expunere directa pe spot Bitcoin devin acum concurenti redutabili. Apropo, iShares Bitcoin Trust (oferit de BlackRock si disponibil clientilor profesionali TradeVille) a acumulat deja active totale de peste 17 mld. USD, mai mari decat rezerva MicroStrategy.

Insa Michael Saylor isi apara locul in preferintele investitorilor: MicroStrategy continua sa se imprumute la costuri exceptional de mici pentru a face achizitiile BTC.

E ca si cum ai cumpara Bitcoin cu leverage. Profiturile sunt amplificate enorm daca BTC se apreciaza, la fel si pierderile.

Si pe urma, pe un (nou) val de entuziasm legat de Bitcoin, piata coteaza cu lejeritate companii precum MicroStrategy la o prima substantiala fata de valoarea activului suport.

La inceputul anilor 2000, MicroStrategy a ajuns la o intelegere cu ASF-ul american intr-un caz de contabilitate frauduloasa. Trei executivi ai companiei, inclusiv Michael Saylor, au refuzat sa admita (sau sa dezminta) vreo culpabilitate. Pe de alta parte, Saylor e absolut fascinant cand vorbeste despre Bitcoin. Asa ca-i un yin-yang in povestea asta care face si mai grea orice incercare de-a evalua compania. Dar nu se nasc astfel cele mai spectaculoase pariuri asimetrice din istoria bursei? 

TOP TRENDING... LA BVB[edit | ]

Obligatiuni: Doua oferte publice de obligatiuni denominate in RON pornesc azi... una la Bittnet Systems, cealalta la Life Is Hard. Emise de Bittnet, BNET28A au scadenta la 4 ani si o dobanda anuala fixa de 9%, platibila trimestrial, investitorii putand subscrie intr-un interval de pret extins 94 RON 106 RON pe obligatiune. Emise de Life Is Hard, LIH28 au scadenta similara, la 4 ani, si o dobanda anuala fixa de 10%, platibila trimestrial. Ambele oferte se deruleaza pana pe 15 aprilie.

Debut: Pot fi tranzactionate de azi obligatiunile IMP27E, emise de Impact Developer & Contractor, listate pe piata reglementata a BVB. Maturitatea e februarie 2027, cuponul fix anual, platibil semestrial, ridicandu-se la 9%. Derulata in februarie cu sprijinul TradeVille, oferta publica IMP27E a fost suprasubscrisa de peste 2.5x.

Estimari: AROBS Transilvania Software si-a bugetat pentru 2024 o cifra de afaceri de-aproape 500 mil. RON, mai mare cu 16% fata de anul precedent, si un profit net de 49 mil. RON. Vizam continuarea activitatilor axate pe extindere strategica, inovatie si eficienta operationala, spune Voicu Oprean, CEO si fondator. Tot in acest an, cea mai mare companie de tehnologie listata la BVB are in vedere prezenta pe pietele din Europa si SUA.

IT: Arctic Stream a ajuns in topul FT al celor 1,000 de business-uri cu cea mai rapida crestere din Europa... si nu oricum, ci in partea superioara a clasamentului. Compania opereaza ca integrator de infrastructura si securitate IT, reusind sa-si majoreze veniturile de 4.5x in numai trei ani. Actiunile sunt listate din iulie 2021 pe piata AeRO.

Gaze: Pretul spot plonjeaza sub pragul de 100 RON pe MWh, potrivit datelor Bursei Romane de Marfuri... sub nivelul reglementat de 120 RON pe MWh. Cauzele sunt temperaturile ridicate, stocurile mai mult decat satisfacatoare si consumul redus. Apropo, cotatiile au devenit pe alocuri negative in America... iar Morgan Stanley crede ca excesul global de oferta ar putea salta in urmatorii ani la cele mai mari valori din ultimele decenii.

TOP TRENDING... GLOBAL[edit | ]

Previziune: Actiunile Disney se pot aprecia cu (inca) 20%, la 145 USD, sunt de parere analistii Bank of America. Motivul principal? Restructurarea condusa de CEO-ul Bob Iger intra acum in faza de crestere. Apropo, BlackRock sprijina compania in conflictul deschis cu investitorul activist Nelson Peltz (Trian Partners). Actiunile sunt deja plus 35% in acest an.

Aparare: Ne trebuie campioni europeni, nu doar nationali, spune Armin Papperger, CEO Rheinmetall. Compania germana se asteapta la un nou profit record in 2024, pe seama unor vanzari care ar putea atinge in premiera 10 mld. EUR. Din ianuarie 2013 incoace, de cand Papperger detine functia executiva suprema, actiunile s-au apreciat cu circa 1,200% pe bursa din Frankfurt.

Aur: A atins ieri un nou maxim istoric, la 2,240 USD pe uncie... desi, in paralel, investitorii au cotat temporar sub 50% probabilitatea unei taieri a dobanzii de referinta din SUA in iunie. Newmont Corporation si Barrick Gold, cei mai mari producatori globali, sunt minus 12%, respectiv minus 7% in acest an pe bursa americana.

Petrol: Brent urca azi la peste 88 USD pe baril... cea mai ridicata cotatie din ultimele 5 luni si un plus de 14% in acest an. OPEC+ are sedinta maine, insa nu-i asteptata vreo modificare a cotei colective de productie. Aproape 8 milioane de barili a importat India din SUA luna trecuta, de peste 2x mai multi decat in ianuarie. Stocurile globale se reduc intr-o maniera accelerata, avertizeaza un raport McKinsey.

Record: Cotatiile boabelor de cacao au sarit ieri la un nou varf istoric, depasind (din nou) 10,000 USD pe tona... chiar daca expunerea fondurilor speculative pe piata futures americana a coborat la cele mai modeste valori din 2022 incoace. Despre subiect am scris pe larg saptamana trecuta.

 

STIAI CA?[edit | ]

La final de februarie, Tesla era compania cu a 4-a cea mai mare detinere Bitcoin din lume, evaluata atunci la 547 mil. USD.