(SIF2) cere revocarea administratorilor (PTRO) - 21 iulie 2011

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 16 mai 2023 17:31, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

SIF Moldova, actionar minoritar al ArcelorMittal Roman (PTRO), solicita revocarea membrilor Consiliului de Administratie care sunt angajati si la alte companii din grupul ArcelorMittal, acuzandu-i pe acestia ca au incheiat contracte cu alte firme din grup prin care combinatul a inregistrat pierderi, informeaza Mediafax. Propunerea SIF Moldova (SIF2) va fi discutata la 19 august, in AGA, potrivit unui convocator transmis pietei Rasdaq a Bursei de Valori Bucuresti (BVB) de producatorul de tevi din otel. SIF Moldova a propus si alegerea membrilor Consiliului de Administratie prin metoda votului cumulativ si introducerea unei prevederi in statutul ArcelorMittal Roman (PTRO) prin care membrii CA nu au dreptul sa fie angajati ai altor firme din grup. "Prin decizii ale Consiliului de Administratie compus in majoritate din salariati ai unor societati din grupul Mittal au fost incheiate contracte de achizitie materii prime si vanzare produse neprofitabile cu societatile din grup care au condus la o pierdere de 55 milioane lei din activitatea de exploatare in exercitiul financiar 2010 si la o pierdere reportata de 528 milioane lei. In aceste contracte, conform declaratiilor conducerii societatii, pretul este fixat in functie de o lista de referinta pusa la dispozitie de societati din cadrul grupului, lista susceptibila a stabili preturi care sa favorizeze anumite entitati din cadrul grupului, in care acesta are interes de a obtine profit", se arata intr-o solicitare de convocare AGA transmisa la 21 de SIF Moldova catre ArcelorMittal Roman si prezentata public abia marti, cand s-a anuntat convocarea actionarilor. Societatea de investitii financiare mentioneaza ca solicitat, anterior, in AGA si auditorului ArcelorMittal Roman o analiza a profitabilitatii contractelor, insa aceasta analiza nu a putut fi efectuata deoarece conducerea ArcelorMittal Roman a refuzat sa puna la dispozitie auditorului si actionarilor documentele necesare. "Acest refuz a pus auditorul in imposibilitatea de a verifica daca preturile practicate in relatiile contractuale intragrup (...) sunt corecte prin raportare la celelalte oferte existente pe piata, in conditiile in care societatea inregistreaza pierderi importante din derularea respectivelor contracte", sustine SIF Moldova. SIF mai spune ca membrii Consiliului de Administratie al ArcelorMittal Roman au sustinut corectitudinea tranzactiilor cu alte companii din grup, insa nu a prezentat o justificare a declaratiilor. Din aceasta situatie, SIF Moldova afirma ca rezulta fie ca tranzactiile intragrup sunt realizate in conditii profitabile pentru ArcelorMittal Roman, insa aceste informatii nu sunt prezentate si actionarilor minoritari, ori contractele sunt neprofitabile si Consiliul de Administratie prezinta informatii false actionarilor. "Consideram a doua varianta ca fiind cea corecta, dat fiind rezultatele negative ale activitatii de productie. Oricum, in ambele variante, Consiliul de Administratie dovedeste ca, contrar legislatiei in vigoare, furnizeaza actionarului majoritar informatii la care ceilalti actionari nu au acces si utilizeaza societatea in scopuri proprii intereselor de grup, favorizand actionarul majoritar", sustine SIF Moldova. SIF mai arata ca ArcelorMittal Roman a imprumutat in 2009 suma de 23 milioane euro de la ArcelorMittal Treasury pentru completarea capitalului de lucru, insa banii au fost utilizati pentru desfasurarea unei activitati care genereaza pierderi si, totodata, a crescut cu 23% gradul de indatorare al companiei. Disputele dintre SIF Moldova si ArcelorMittal au inceput in luna septembrie a anului trecut, dupa ce Consiliul de Administratie al companiei din Roman a propus majorarea capitalului social cu 568,8 milioane lei, de la 36,1 milioane lei la 604,7 milioane lei, pentru plata datoriilor catre creditori, in special catre firme din grupul ArcelorMittal. Majorarea de capital urma sa se realizeze prin aport in numerar, astfel ca actionarii minoritari, inclusiv SIF Moldova, trebuiau sa participe cu o suma importanta de bani pentru a-si pastra participatiile. Suplimentarea capitalului a fost decisa in AGA la finele lunii decembrie, insa nu a fost inca realizata, fiind contestata in instanta de SIF Moldova. Atat anul trecut, cat si in solicitarea transmisa la finele lunii iunie, SIF Moldova spune ca prin majorarea capitalului grupul ArcelorMittal urmareste diluarea participatiilor actionarilor minoritari la compania din Roman, pentru ca ulterior sa poata lua singur deciziile in AGA. ArcelorMittal Roman a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 497,8 milioane lei (118,2 milioane euro), in crestere cu 41% fata de anul 2009, iar pierderile au scazut cu 45%, la 111,2 milioane lei (26,4 milioane euro). Actiunile companiei se tranzactioneaza pe piata Rasdaq, iar cel mai recent transfer a fost realizat marti, la un pret de 1,834 lei, in scadere cu 5,95%. Astfel, capitalizarea companiei este de 26,4 milioane lei.