Inca un episod din razboiul de la (ELGS): Consiliul de Administratie al lui Chelu i-a anulat subscrierile lui Dumitru Tudor - 17 august 2011
Consiliul de Administratie al producatorului de aspiratoare Electroages din Curtea de Arges (ELGS) a anulat subscrierile realizate in cadrul majorarii de capital de catre Tudor Dumitru si firma Vidraru SA pe care acesta o controleaza, precum si de alti doi actionari, pe motiv ca ca plata actiunilor s-a realizat in data de 10 august 2011, dupa ora 15:00, neincadrandu-se astfel in termenul stabilit de actionarii companiei, se arata intr-un raport transmis de companie Bursei de Valori Bucuresti. Dumitru Tudor era principalul actionar minoritar al Electroarges, detinand peste 12% din companie impreuna cu Vidraru SA, firma la care este actionar majoritar. Cel mai mare actionar al Electroarges, care controleaza si Consiliul de Administratie al companiei, este omul de afaceri Catalin Chelu din Galati, care detinea aproape 30% din companie prin intermediul firmei Portavon Galati. Consiliul de Administratie a validat subscrierile in valoare de 3,34 mil. lei realizate de 270 de investitori si a anulat restul de actiuni ramase nesubscrise. In urma operatiunii, capitalul social al Electroarges va creste de la 2,86 mil. lei la 6,2 mil. lei, iar Portavon va ajunge la peste 40% din actiuni. In schimb, participatia lui Dumitru Tudor va scadea la 5,6%. Dupa inregistrarea noilor actiuni, capitalizarea companiei ar urca la 25 mil. lei (5,87 mil. euro). Electroarges este una dintre cele mai dinamice companii de pe Bursa, din punctul de vedere al evolutiei rezultatelor financiare. In primul semestru, compania a avut afaceri de 64 mil. lei, in crestere cu 24% fata de perioada similara a lui 2010, si un profit net de 4,3 mil. lei, cu 21% mai mare. Cifra de afaceri s-a dublat fata de 2007.