Depozitarul Central spune ca niciun broker nu a fost avizat pana acum sa tranzactioneze actiuni (FP) - 06 ianuarie 2011

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 16 mai 2023 17:36, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a decis ca actiunile Fondului Proprietatea (FP) sa se tranzactioneze la Bursa exclusiv prin conturi globale acordand mai putin de doua luni pentru pregatiri Depozitarului Central, responsabil de decontarea tranzactiilor, si celor 65 de case de brokeraj, responsabile de rulajul actiunilor. Presiunea de timp creste cu cat necunoscutele intarzie sa fie lamurite. Incepand din 25 ianuarie, conturile globale vor fi poarta de intrare in Fondul Proprietatea pentru marile fonduri straine de investitii, fondurile de pensii, dar si pentru mici investitori si fostii proprietari care odata cu listarea Fondului vor putea sa intre in posesia despagubirilor. Astfel ca functionarea conturilor globale inca din prima zi de tranzactionare este primordiala pentru Fond si pentru intreaga piata de capital. Cu toate acestea, cu mai putin de 20 de zile inainte de listarea Fondului, putini sunt brokerii pregatiti pentru a tranzactiona prin conturi globale, iar o serie de clarificari sunt necesare. Mai mult, mecanismul conturilor globale asteapta avizul de functionare de la CNVM. Tranzactionarea prin conturile globale presupune ca o firma de brokeraj sa lucreze printr-un singur cont global, prin care va realiza toate tranzactiile in numele clientilor, fapt ce necesita sisteme informatice si infrastructura performante. Actiunile Fondului Proprietatea vor putea fi vandute sau cumparate doar prin conturi globale, astfel ca brokerii care nu sunt pregatiti nu vor putea intermedia tranzactii cu actiunile Proprietatea. Spre deosebire de Erste Bank, prima si singura actiune de la Bursa din Bucuresti accesibila prin conturi globale, restul fiind tranzactionate prin conturi individuale, actiunea Fondului Proprietatea va avea conturi globale cu "raportare si reconciliere". Mai exact, brokerii trebuie sa raporteze periodic o situatie detaliata a actionarilor Fondului catre Depozitarul Central, institutia de compensare si decontare a tranzactiilor cu actiuni, in timp ce "reconcilierea" presupune ca brokerii sa trimita zilnic catre Depozitar toate actiunile romanesti aflate in conturile globale. "Brokerii vor putea sa intermedieze tranzactii cu actiuni ale Fondului doar dupa ce vor primi un aviz tehnic de la Depozitarul Central, care va atesta ca sunt pregatiti pentru conturile globale. Nu am emis niciun astfel de aviz pana in prezent pentru ca asteptam ca reglementarile sa fie avizate de CNVM. Vom anunta public fiecare casa de brokeraj care va primi un astfel de aviz pentru ca actionarii sa stie care sunt brokerii cu acces la actiunile Fondului", a spus Adriana Tanasoiu, directorul general al Depozitarului Central. Anul trecut, directorul general al BVB, Valentin Ionescu, declara ca numai trei firme de brokeraj din cele 65 active pe piata de la Bucuresti nu au pregatite sistemele pentru a tranzactiona prin sistemul conturilor globale. Cu toate acestea, unii brokeri trag un semnal de alarma ca, desi din punct de vedere logistic sunt pregatiti, ar putea aparea probleme legate de autorizari si proceduri interne care pot intarzia implementarea conturilor globale. Astfel de intarzieri ar putea aparea in special la marile case de brokeraj, parte din grupuri financiare internationale cu proceduri ample de autorizare, care au insa drept clienti investitori institutionali precum fondurile de pensii si de investitii. Un alt semn de intrebare este termenul de trei luni necesar testarii sistemului inainte de implimentare, stabilit de legislatie. Cum au ramas mai putin de trei saptamani pana la listarea Fondului, este greu de crezut ca sistemul va fi testat trei luni. Tranzactiile cu FP au generat jumatate din afacerile Depozitarului Central in 2010 Despre volumul de business pe care il va generea listarea Fondului Proprietatea stau dovada tranzactiile care au avut loc pe piata "gri" anul trecut. Gratie numarului semnificativ de tranzactii cu actiunile FP, Depozitarul Central, institutia care tine registrul actionarilor si inregistreaza cesiunile de actiuni, a incheiat anul 2010 cu rezultate financiare apropiate de nivelul celor din 2007 - considerat cel mai bun an pentru institutie. Depozitarul Central a realizat in 2007 afaceri de 22,87 mil. lei (6,84 mil. euro) si un profit net de 7,69 mil. lei (2,3 mil. euro). Veniturile Depozitarului au totalizat 23,95 mil. lei. "In 2010, tranzactiile cu actiunile Fondului au fost semnificativ mai mari decat in anii anteriori. Veniturile incasate din cesiunile de actiuni FP, alaturi de alte operatiuni cu investitorii, detin o pondere de 50% din veniturile operationale obtinute anul trecut", a afirmat Adriana Tanasoiu. Dupa ce anul trecut Fondul Proprietatea a fost principalul motor de crestere a veniturilor, pentru anii urmatorii Depozitarul Central are in plan o serie de proiecte menite sa ii dezvolte activitatea. Unul dintre acestea, deja functional, este serviciul national de distributie de dividende. Un proiect mai vechi si care va deveni realitate imediat ce legislatia nationala o va permite este ca Depozitarul Central sa functioneze si ca "banca cu scop limitat". Mai exact, Depozitarul sa poata finanta investitorii cu credite pe termen scurt pentru investitii in actiuni. De asemenea, institutia mai are in plan autorizarea drept contraparte centrala pentru piata "spot".