Bursa a incheiat pe crestere - 29 iunie 2012

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 16 mai 2023 17:50, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Bursa de la Bucuresti a incheiat sedinta in crestere cu 1,16%, decuplata de evolutie burselor externe, intr-o piata in care majoritatea tranzactiilor au vizat volume reduse de actiuni, iar lichiditatea a fost salvata de titlurile Fondului Proprietatea.Piata locala a reusit miercuri sa revina in crestere usoara dupa patru sedinte consecutive in care a scazut cumulat cu 3,66%. Bursa a fost pe verde si in primele minute ale sedintei de joi, insa dupa ora 11:00 a trecut pe scadere, influentata de corectiile inregistrate de bursele vest-europene, scrie Mediafax. Dupa ora 15:00, piata a revenit pe verde usor, iar in ultimele minute cresterea s-a accelerat la 1,3%, in principal datorita actiunilor BRD care au urcat accelerat cu peste 4% in cadrul unor transferuri cu volume foarte reduse. Investitorii au continuat sa ignore stirile privind divergentele dintre guvernul USL si presedintele Traian Basescu. "Pentru brokeri, aceasta poveste este doar buna de vizionat. Investitorilor nu le pasa de jocul de-a suspendarea atata vreme cat nu are impact economic. Pe de alta parte, stiri precum cea privind insolventa Hidroelectrica sunt cu impact asupra pietei si pot duce la o volatilitate ridicata in momentul aparitiei lor. Rezultatul luptei surde dintre politicieni si indiferenta manifestata fatis fata de piata de capital s-au concretizat in lipsa acuta de interes a investitorilor pentru bursa si in volume extrem de mici de tranzactionare. In plus, nu sunt nici impulsuri pozitive venite din partea economiei care sa dea un oarecare optimism si, mai grav, statul ia masuri care afecteaza indirect relansarea pietei bursiere, precum insolventa Hidroelectrica, prelungirea termenului de finalizare a privatizarii unor societati sau renuntarea in mod tacit la numirea managementului privat la companii de stat", a declarat directorul de operatiuni al Estinvest, Marcel Murgoci. La inchiderea pietei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era in crestere cu 1,02%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG la un nivel similar celui de la nivelul de miercuri. Indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea, a avansat cu 0,67%. Indicele extins al Bursei, BET-XT, a coborat cu 0,92%. Indicele reflecta evolutia primelor 25 de actiuni in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea. Investitorii au transferat in total actiuni de doar 17,7 milioane lei (4 milioane euro), valoare cu 48% peste rulajul sedintei precedente, de 12 milioane lei (2,7 milioane euro). Peste 60% din rulajul de joi a fost asigurat de operatiuni cu titlurile Fondului Proprietatea, de 10,8 milioane lei. Mai mult de o treime din aceasta suma a reprezentat valoarea unui deal cu 0,066% din actiunile Fondului, de 4 milioane lei. Tranzactia a fost realizata la 0,44 lei, nivel similar ultimul pret de marti. Actiunile Fondului Proprietatea au fost oprite miercuri de la transfer pentru intrunirea AGA, care a dat aprobarea finala pentru listarea la bursa de la Varsovia. Pe piata principala, operatiunile cu actiuni Fondul Proprietatea au cumulat 6,8 milioane lei, iar cotatia a avansat cu 1,14%, la 0,445 lei. La finalul sedintei, actiunile BRD erau in crestere cu 4,05%, iar operatiunile cumulau numai 123.000 de lei. Exceptand actiunile Fondului Proprietatea, rulaje de peste 1 milion de lei au mai inregistrat titlurile SIF Muntenia (1,3 milioane lei) si SIF Banat-Crisana (1 milion de lei). Titlurile SIF Muntenia au crescut cu 0.42%, la 0,71 lei, iar actiunile SIF Banat-Crisana au stagnat la 0,88 lei. Pe piata Rasdaq, investitorii au tranzactionat actiuni de 361.000 de lei, valoare cu o treime peste rulajul de miercuri, de 270.000 de lei. La inchiderea sedintei de la Bucuresti, bursele vest-europene erau in scadere cu pana la 1,6%, pe fondul cresterii scepticismului investitorilor ca, in cadrul summitului UE de joi si vineri, liderii europeni vor lua masuri concrete pentru contracararea crizei datoriilor suvernane. Bursa de la Bucuresti a incheiat sedinta in crestere cu 1,16%, decuplata de evolutie burselor externe, intr-o piata in care majoritatea tranzactiilor au vizat volume reduse de actiuni, iar lichiditatea a fost salvata de titlurile Fondului Proprietatea. Piata locala a reusit miercuri sa revina in crestere usoara dupa patru sedinte consecutive in care a scazut cumulat cu 3,66%. Bursa a fost pe verde si in primele minute ale sedintei de joi, insa dupa ora 11:00 a trecut pe scadere, influentata de corectiile inregistrate de bursele vest-europene. Dupa ora 15:00, piata a revenit pe verde usor, iar in ultimele minute cresterea s-a accelerat la 1,3%, in principal datorita actiunilor BRD care au urcat accelerat cu peste 4% in cadrul unor transferuri cu volume foarte reduse. Investitorii au continuat sa ignore stirile privind divergentele dintre guvernul USL si presedintele Traian Basescu. "Pentru brokeri, aceasta poveste este doar buna de vizionat. Investitorilor nu le pasa de jocul de-a suspendarea atata vreme cat nu are impact economic. Pe de alta parte, stiri precum cea privind insolventa Hidroelectrica sunt cu impact asupra pietei si pot duce la o volatilitate ridicata in momentul aparitiei lor. Rezultatul luptei surde dintre politicieni si indiferenta manifestata fatis fata de piata de capital s-au concretizat in lipsa acuta de interes a investitorilor pentru bursa si in volume extrem de mici de tranzactionare. In plus, nu sunt nici impulsuri pozitive venite din partea economiei care sa dea un oarecare optimism si, mai grav, statul ia masuri care afecteaza indirect relansarea pietei bursiere, precum insolventa Hidroelectrica, prelungirea termenului de finalizare a privatizarii unor societati sau renuntarea in mod tacit la numirea managementului privat la companii de stat", a declarat directorul de operatiuni al Estinvest, Marcel Murgoci. La inchiderea pietei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era in crestere cu 1,02%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG la un nivel similar celui de la nivelul de miercuri. Indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea, a avansat cu 0,67%. Indicele extins al Bursei, BET-XT, a coborat cu 0,92%. Indicele reflecta evolutia primelor 25 de actiuni in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea. Investitorii au transferat in total actiuni de doar 17,7 milioane lei (4 milioane euro), valoare cu 48% peste rulajul sedintei precedente, de 12 milioane lei (2,7 milioane euro). Peste 60% din rulajul de joi a fost asigurat de operatiuni cu titlurile Fondului Proprietatea, de 10,8 milioane lei. Mai mult de o treime din aceasta suma a reprezentat valoarea unui deal cu 0,066% din actiunile Fondului, de 4 milioane lei. Tranzactia a fost realizata la 0,44 lei, nivel similar ultimul pret de marti. Actiunile Fondului Proprietatea au fost oprite miercuri de la transfer pentru intrunirea AGA, care a dat aprobarea finala pentru listarea la bursa de la Varsovia. Pe piata principala, operatiunile cu actiuni Fondul Proprietatea au cumulat 6,8 milioane lei, iar cotatia a avansat cu 1,14%, la 0,445 lei. La finalul sedintei, actiunile BRD erau in crestere cu 4,05%, iar operatiunile cumulau numai 123.000 de lei. Exceptand actiunile Fondului Proprietatea, rulaje de peste 1 milion de lei au mai inregistrat titlurile SIF Muntenia (1,3 milioane lei) si SIF Banat-Crisana (1 milion de lei). Titlurile SIF Muntenia au crescut cu 0.42%, la 0,71 lei, iar actiunile SIF Banat-Crisana au stagnat la 0,88 lei. Pe piata Rasdaq, investitorii au tranzactionat actiuni de 361.000 de lei, valoare cu o treime peste rulajul de miercuri, de 270.000 de lei. La inchiderea sedintei de la Bucuresti, bursele vest-europene erau in scadere cu pana la 1,6%, pe fondul cresterii scepticismului investitorilor ca, in cadrul summitului UE de joi si vineri, liderii europeni vor lua masuri concrete pentru contracararea crizei datoriilor suvernane.