Un fond de investitii cu 130 mil. euro pregatiti pentru imobiliare romanesti, aproape anonim in - 26 noiembrie 2012

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 16 mai 2023 17:53, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

urma cu cativa ani, a devenit un model pentru companiile care se finanteaza prin bursa New Europe Property Investments (NEPI), un fond infiintat in anul 2007, care era aproape anonim in urma cu cativa ani, a reusit sa stranga recent intr-o oferta adresata actionarilor din Marea Britanie, Africa de Sud si Romania subscrieri in valoare de 110 mil. euro, de peste 2,2 ori mai mari fata de suma vizata, pentru a-i investi pe o piata imobiliara romaneasca care trece printr-o perioada extrem de nefavorabila. Spre comparatie, statul a atras la Transelectrica Bucuresti, care detine monopolul pe piata de transport al energiei din Romania, subscrieri de la investitorii de la Bucuresti de 60 mil. euro in oferta pe care a derulat-o la inceputul anului, nivel care s-a situat cu 53% peste oferta initiala. Prin operatiunea finalizata recent fondul sud-african, care investeste din 2008 aproape integral pe piata imobiliara romaneasca, a atras 50 de milioane de euro de la investitorii de pe burse si plaseaza nivelul sumelor atrase de fond de la inceputul anului la circa 128 mil. euro, echivalentul a jumatate din valoarea activelor nete gestionate de fond la 31 decembrie 2011, care se cifrau la aproape 250 de milioane de euro. Cu banii stransi de pe burse NEPI a reusit in doar cativa ani sa devina unul dintre cei mai mari jucatori de pe piata imobiliara romaneasca, la sfarsitul lunii septembrie avand in portofoliul centre comerciale si cladiri de birouri evaluate la 418 mil. euro, fiind din acest punct de vedere un model pentru companiile care se dezvolta apeland la finantarea prin bursa. Fondul sud-african mai detine in prezent lichiditati de aproximativ 150 mil. euro pe care intentioneaza sa le utilizeze pentru realizarea unor noi achizitii pe piata imobiliara din Romania, pentru care conducerea fondului spune ca este in negociere.