Rusii de la (ALR) si Hidroelectrica discuta cu cutitele pe masa cresterea pretului energiei - 13 februarie 2012
Dragos Zachia, cel care a preluat la inceputul acestui an functia de director general al Hidroelectrica - cea mai valoroasa companie de stat, si Gheorghe Dobra, cel care conduce de 19 ani producatorul de aluminiu Alro Slatina, unul dintre cei mai mari producatori industriali din Romania, urmeaza sa semneze saptamana viitoare un nou contract de furnizare a energiei electrice. Negocierile, care se poarta de cateva luni, dar despre care exista putine informatii publice, sunt extrem de intense, la mijloc fiind intre 8 si 15 mil. euro, bani pe care Alro i-ar putea plati in plus catre Hidroelectrica incepand din acest an pentru energia primita. Rezultatul final al negocierilor va avea un impact semnificativ asupra profiturilor celor doua companii, dar si asupra managerilor acestora. Pe de o parte, Hidroelectrica este presata de FMI si de Fondul Proprietatea sa-si renegocieze contractele bilaterale in vederea cresterii profitabilitatii, care este si una dintre conditiile esentiale pentru ca statul sa obtina un pret bun in oferta publica initiala (IPO) pe care o va lansa in vederea listarii companiei la bursa. De cealalta parte, reprezentantii Alro spun ca ar putea ajunge chiar sa inchida o parte din capacitatile de productie daca nu vor putea asigura aprovizionarea cu energie electrica la costuri avantajoase. Cu afaceri de peste 500 mil. euro pe an si peste 3.100 de angajati (la Slatina si Tulcea), Alro este una dintre cele mai importante companii din economie. Relatia dintre cele doua companii a devenit foarte tensionata dupa ce Hidroelectrica a redus la jumatate livrarile catre Alro, incepand din toamna anului trecut, invocand situatia de forta majora, in conditiile in care seceta a redus nivelul apei din lacurile de acumulare care alimenteaza hidrocentralele companiei. Hidroelectrica vrea o crestere de cel putin 10% a pretului In ultima perioada au aparut mai multe informatii despre renegocierea contractelor bilaterale ale Hidroelectrica. Chiar directorul general al companiei, Dragos Zachia, declara la finalul saptamanii trecute ca vor fi renegociate contractele cu furnizorii de energie, cunoscuti ca "baietii destepti", directiile vizate fiind reducerea cantitatilor contractate si cresterea preturilor cu circa 20-25%. Initial s-a spus ca aceste negocieri se poarta doar cu furnizorii care iau energie ieftina de la Hidroelectrica si o vand mai departe, precum Energy Holding sau elvetienii de la Alpiq, si ca nu vor fi afectati consumatorii finali, cum este Alro. FMI si Fondul Proprietatea, actionarul minoritar al Hidroelectrica, au insistat insa ca toate contractele bilaterale sa fie renegociate, inclusiv cel cu Alro. "Da. Se negociaza pana pe 13-14 (februarie - n. red.), inclusiv cu Alro", au declarat pentru ZF surse apropiate negocierilor. "Reducerea canti tatilor livrate este mai dificila in cazul unui consumator cum este Alro, dar se negociaza cresterea pretului. Tinta Hidroelectrica este sa se apropie de media pretului reglementat pentru toti producatorii de energie din tara (circa 160 de lei pe MWh - n. red.), dar in cazul Alro o crestere de 20-25% a pretului ar duce combinatul in faliment. Totusi, Hidroelectrica isi propune sa obtina obligatoriu o crestere a pretului de peste 10% in contractul cu Alro", au precizat sursele citate. Alro ar putea plati intre 8 si 16 mil. euro in plus la factura Pretul mediu reglementat al cosului de energie este de circa 160 de lei pe MWh. In 2010, Alro a platit un pret mediu de 112,4 lei/MWh pentru energia primita de la Hidroelectrica, conform raportului pe 2010 al producatorului de energie, iar in 2011, pretul a crescut cu circa 6%, reiese dintr-o prezentare publica a Alro. Asadar, Alro a platit anul trecut circa 120 de lei/MWh, iar dupa renegocierea contractului ar putea urca la peste 132 de lei, conform calculelor ZF. Asta ar determina o crestere a facturii anuale platite de Alro catre Hidroelectrica cu cel putin 36 mil. lei (8,3 mil. euro), in conditiile in care contractul vizeaza livrari de 3 TWh pe an (3 milioane de MWh). La o crestere cu 20% a pretului, Alro ar trebui sa plateasca cu circa 72 milioane de lei (16,6 milioane de euro) mai mult. Hidroelectrica urmareste si schimbarea unor clauze Negocierile sunt insa complicate, deoarece pretul platit de Alro pentru energie este calculat incepand din 2010 pe baza unei formule care ia in calcul si pretul aluminiului pe bursa de la Londra (London Metal Exchange). Hidroelectrica vrea sa schimbe aceasta clauza din contract. Pana acum pretul platit de Alro era recalculat periodic in functie de evolutia pretului aluminiului la Londra. Reprezentantii Alro sustin ca in ultimii cinci ani, pretul pe care il platesc Hidroelectrica a crescut cu peste 45% (in 2011 fata de 2006) datorita acestei formule de calcul. Astfel, si cheltuielile Alro cu energia electrica au crescut semnificativ. Hidroelectrica nu mai este dispusa insa sa faca hedging pentru Alro, sustin surse din piata. Care este strategia Alro in negocieri? Reprezentantii Alro au avut mai multe iesiri in ultimele luni prin care au explicat ca daca nu vor mai putea contracta energie la costuri avantajoase, ar putea fi fortati sa inchida o parte din unitatile de productie. Producatorul de aluminiu este in prezent cel mai mare consumator de energie din Romania, preluand circa 5% din productia nationala. In plus, Alro consuma energie in banda, atat ziua, cat si noaptea, de aceea este un client greu de inlocuit pentru Hidroelectrica. Pe acest lucru mizeaza si conducerea Alro in negocieri. Alro incearca sa se desprinda de grupul "baietilor destepti" si a afirmat mereu ca este consumator final si ca nu revinde nimic din energia preluata de la Hidroelectrica, intreaga cantitate fiind utilizata in procesul de productie. Pe termen lung, Alro isi propune sa dobandeasca o oarecare independenta energetica prin constructia unei centrale de cogenerare la Tulcea, cu o capacitate de 250 de MW, pentru care urmeaza sa atraga un credit de 207 mil. euro de la BERD. Cine conduce negocierile pentru Alro Gheorghe Dobra, care a preluat conducerea Alro inainte de privatizare (din ianuarie 1993), a devenit dupa privatizare (in 2002) unul dintre oamenii cheie a actionarilor rusi in Romania. Dovada increderii de care el se bucura in fata actionarilor este numirea sa in functia de CEO al grupului Vimetco (actionarul majoritar al Alro), la finalul lunii ianuarie. Dobra a preluat astfel conducerea unui business de peste 2,5 mld. dolari pe an. Un alt om cheie al rusilor este Marian Nastase, vicepresedintele Alro, care este de trei ani si CFO-ul Vimetco. El a venit in companie dupa privatizare, dupa ce a lucrat anterior in audit. Grupul Vimetco este controlat de omul de afaceri rus Vitali Masitchi si are operatiuni in Romania si in China. Desi in ultimii ani rusii s-au concentrat pe dezvoltarea operatiunilor din China, care genereaza afaceri de peste trei ori mai mari decat cele din Romania, Alro ramane principalul centru de profit al rusilor. Din 2002, cand rusii au preluat Alro si pana in prezent, compania a inregistrat profituri cumulate de 2 miliarde de lei (peste 500 mil. euro), iar actionarul majoritar a incasat dividende in valoare de 1,3 mld. lei (circa 340 mil. euro). Istoria unui contract controversat Aceste profituri au fost posibile si datorita contractului avantajos de aprovizionare cu energie electrica incheiat cu Hidroelectrica care a furnizat energie electrica producatorului de aluminiu sub pretul de pe bursa OPCOM, care este singurul reper oficial de pret pentru piata romaneasca de energie. Alro a devenit in 2005 clientul direct al Hidroelectrica, compania care produce cea mai ieftina energie din Romania. Acest contract, foarte controversat la acea vreme, a fost anchetat de procurorii DIICOT (Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism). Dosarul a fost inchis in 2010, dar pe internet au aparut numeroase stenograme ale unor interceptari telefonice realizate in acest dosar, in care sunt implicati si politicieni cunoscuti. De atunci, partenerii de negocieri ai Alro s-au schimba aproape de la an la an. La inceputul lui 2010, contractul bilateral dintre cele doua parti a fost prelungit pana in 2018, unele clauze fiind renegociate. Mihai David era atunci directorul general al Hidroelectrica, iar Adriean Videanu era Ministrul Economiei. Tot atunci a fost introdusa clauza care leaga pretul platit de Alro pentru energie de cotatia aluminiului pe bursa de la Londra. Mihai David declara ulterior ca in urma renegocierii contractului, veniturile obtinute de Hidroelectrica din contractul cu Alro au crescut semnificativ (cu circa 12 mil. euro in primele zece luni din 2010). Lucrurile au mers bine pentru Hidroelectrica atata timp cat pretul aluminiului a crescut, insa dupa ce a depasit pragul de 2.600 de dolari pe tona in aprilie 2011, cotatia aluminiului a scazut sub 2.100 de dolari la finalul anului trecut. Nu este clar ce s-a intamplat in aceste conditii cu pretul platit de Alro. Reprezentantii Alro nu au rapsuns ieri la intrebarile ZF. In septembrie 2010, Videanu a fost inlocuit la Ministerul Economiei de Ion Ariton, iar David a fost schimbat din functie, fiind inlocuit de Constantin Trihenea. Acesta din urma a fost demis la finalul lui decembrie 2011, fiind inlocuit de Dragos Zachia-Zlatea, un inginer cu experienta de aproape 30 de ani in companie, care fusese anterior director general adjunct. Conducerea Hidroelectrica, sub presiune Dragos Zachia este obligat sa obtina un contract cat mai avantajos pentru Hidroelectrica in negocierile cu Alro, dar si cu "baietii destepti", compania fiind monitorizata atat de FMI, cat si de americanii de la Franklin Templeton, care administreaza Fondul Proprietatea. Hidroelectrica este perla coroanei, cea mai valoroasa companie de stat, insa a avut o profitabilitate redusa in ultimii ani, din cauza contractelor bilaterale prin care s-a angajat sa livreze energie sub pretul pietei. Profitabilitatea a inceput sa revina abia in 2010, cand profitul a urcat la 292 mil. lei (peste cel al Alro), insa rezultatele pe 2011 sunt incerte, din cauza secetei care a determinat compania sa-si reduca productia din toamna anului trecut. Hidroelectrica intentioneaza sa vanda pe bursa 10% din actiuni, printr-o oferta publica initiala, care ar trebui sa aiba loc pana la finalul anului, dar pentru a obtine un pret bun trebuie sa arate si rezultate pozitive. Compania era evaluata anul trecut intre 2,5 si 3 mld. euro, pe baza rezultatelor din 2010, insa analistii apreciaza ca aceasta evaluare ar putea fi mai mica in prezent. Alro este listata la bursa si are in prezent o capitalizare de 541 mil. euro.