Ticaie ceasul la (OLT) - 12 septembrie 2012

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 16 mai 2023 18:05, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Ministrul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, Daniel Chitoiu, s-a intalnit, luni, cu oficiali ai bancilor straine aflate in Romania, in incercarea de a identifica eventuale solutii de finantare in cazul combinatului Oltchim, pentru plata salariilor restante, dar si pentru asigurarea capitalului de lucru pe o perioada de o luna, pana la privatizare. Actiunile Oltchim au fost suspendate de la tranzactionarea pe bursa, ca urmare a desfasurarii Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor. Aceasta s-a desfasurat tot luni, respingand, prin vot, majorarea capitalului social. Propunerea a fost de transformare a creantelor „Oltchim“ catre AVAS in actiuni, prin care se putea realiza majorarea de capital. Reprezentantul Ministerului Economiei a sustinut ca viitorul proprietar va decide pe acest subiect.Angajatii s-au declarat nemultumiti de deciziile luate, mai ales ca liderul de sindicat contestat de ei si a caror schimbare au solicitat-o, Mihai Diculoiu, nu si-a prezentat demisia. Actionari la Oltchim sunt Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri – 54,8062%, PCC Se – 18,3182%, Nachbar Services Limited Cipru – 14,0250% si altii – 12,8505%.Combinatul petrochimic valcean, unul dintre cele mai mari din sud-estul Europei, este listat la Bursa de Valori Bucuresti, are peste 3.300 de angajati si o cifra de afaceri, in 2011, de aproape 400 de milioane de euro. Cu toate acestea, datoriile au depasit 710 milioane euro, in ultimii 5 ani.Din 2007 si pana in prezent, gigantul petrochimic de altadata a intrat in colaps, fiind, practic, inchis din 23 august. Guvernul se afla, acum, intr-o situatie aparent fara iesire: este obligat sa-l privatizeze foarte urgent, daca nu vrea sa intre in lichidare, conform intelegerii cu Fondul Monetar International. Daca privatizarea esueaza, Comisia Europeana are dreptul si cel mai probabil va recurge la redeschiderea dosarului impotriva Romaniei privind acordarea de ajutoare de stat ilegale la Oltchim, iar FMI, care a creditat Romania cu peste 20 de miliarde de euro, poate cere intrarea Oltchim in insolventa si in lichidare, lucru pe care Guvernul s-a angajat, prin acord, sa il accepte.Remus Vulpescu, presedintele Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI), considera ca, pentru dezastrul de la Oltchim, este vinovat managementul defectuos al unei conduceri care a rezistat sub toate guvernarile, timp de 21 de ani, si care, de cinci ani, merge in pierdere.Peste 300 de angajati si-au reluat, luni, protestele, cerand demisia liderului sindical Mihai Diculoiu, pe motiv ca nu le mai reprezinta interesele si este „partas la prabusirea unitatii“. Angajatii au protestat si saptamana trecuta, nemultumiti ca se intarzie luarea unei decizii in privinta combinatului, dar si pentru ca nu si-au primit salariile de doua luni. Guvernul a schimbat strategia de privatizare, prin vanzarea in procedura colectiva a pachetului de actiuni detinut de stat, 54,6%, ca si a creantelor AVAS si Electrica SA, de 1,8 miliarde lei sau 56% din datoriile companiei.Data licitatiei pentru privatizarea combinatului este 18 septembrie.Privatizarea Oltchim reprezinta conditie pentru aprobarea de catre board-ul FMI a celei de-a sasea evaluari a acordului cu Romania.