Noi proteste la (OLT) - 27 martie 2013
Peste 300 de salariati de la combinatul Oltchim din Ramnicu Valcea protesteaza, marti, in fata sediului administrativ al unitatii, oamenii spunand ca exista restante salariale pe trei luni si ca ar putea fi facute concedieri colective care ar viza aproximativ 1.000 de angajati.“Noi am inteles ca peste 1.000 de angajati vor ramane fara locuri de munca in perioada urmatoare. Dupa discutiile cu bancile, administratorul judiciar Gheorghe Piperea a cerut reducerea cheltuielilor de personal cu 37% la Oltchim, iar sindicatele spun ca exista doua variante pentru a se reduce aceste cheltuieli: taieri salariale sau concedieri colective. Multi dintre noi sunt de acord sa fie concediati daca se respecta contractul de munca si ni se acorda salarii compensatorii. Vrem sa se respecte contractul colectiv de munca. In combinat s-au facut zilele trecute liste cu numarul de posturi care pot fi desfiintate in fiecare sectie”, a declarat un protestatar, potrivit Mediafax.Oamenii spun, de asemenea, ca exista restante salariale pe trei luni. In cursul diminetii, in fata pavilionului administrativ protesteaza aproximativ 300 de salariati, dar din sectii continua sa mai vina angajati. Angajatii Oltchim au protestat si saptamana trecuta, solicitand plata salariilor restante, garantia locurilor de munca si repornirea unitatii la parametri normali de functionare. Combinatul Oltchim Ramnicu Valcea a intrat in insolventa, cererea de declansare a acestei proceduri fiind aprobata in 30 ianuarie de Tribunalul Valcea.Administratorii judiciari ai Oltchim sunt Rominsolv, o firma a avocatului Gheorghe Piperea, si BDO Business Restructuring, parte a retelei grupului international BDO. Licitatia pentru cumpararea pachetului majoritar de actiuni la Oltchim a fost castigata anul trecut de Dan Diaconescu, patronul OTV. Diaconescu nu a intrat insa in posesia titlurilor pentru ca nu a platit statului suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane euro.Dupa acest esec, statul nu a mai avansat un termen concret pentru privatizarea combinatului chimic.