(BCM) aloca actiuni pentru conducere - 05 noiembrie 2014
Actionarii operatorului hotelier Casa de Bucovina - Club de Munte (simbol bursier BCM), controlat de SIF Muntenia (SIF4), se vor reuni in AGA pe 15 decembrie pentru o decizie privind distribuirea gratuita catre conducerea companiei a unui pachet de 799.000 de actiuni cu o valoare de piata de 61.000 lei. Pachetul de actiuni a fost rascumparat de companie pentru suma de aproximativ 71.000 lei si valoreaza circa 61.000 lei raportat la cel mai recent pret din piata, respectiv 0,0763 lei/unitate. Actiunile vor fi distribuite cu titlu gratuit membrilor consiliului de administratie si conducerii executive a operatorului hotelier pentru a obtine cointeresarea acestora in cresterea performantei societatii. Consiliul de administratie al Casei de Bucovina este format din cinci membri, respectiv Mircea Constantin (presedinte), Viorel Muntean, Liana Marin, Iosefina Olar si Nicoleta Chialda. Compania este condusa de Romica Tamas din functia de director general. Conducerea executiva este completata de Livia Misiuc (director economic), Doina Prosciuc (director de vanzari) si Claudia Pascovici (director de food&beverage). Casa de Bucovina este controlata de SIF Muntenia, care detine 66,8% din capitalul social. Hotelul de patru stele Best Western Bucovina din Gura Humorului este principalul activ al operatorului hotelier. Casa de Bucovina a incheiat primul semestru cu afaceri de 2,11 milioane de lei si cu o pierdere de 71.856 lei.