(FP), (BVB) si Raiffeisen au fost la New York "sa vanda" americanilor investitiile romanesti - 12 februarie 2014
Bursa de Valori Bucuresti (BVB), Raiffeisen Bank si Fondul Proprietatea (FP) au organizat pe 5 si 6 februarie prima editie a Zilelor Romanesti ale Investitorilor desfasurata in New York.Evenimentul, conceput sa ofere investitorilor americani o mai buna perspectiva a oportunitatilor de investitii din Romania, a pietei de capital romanesti si a celor mai importante companii ale acesteia, a atras peste 80 de participanti din partea a 45 de fonduri de investitii, reprezentand impreuna active sub administrare in valoare de 900 de miliarde dolari.Participantii au asistat la prezentari sustinute de reprezentantii Guvernului Romaniei, Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Ministerului Economiei, Ministerului Finantelor Publice, Departamentului pentru Energie, Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF) si ai Consiliului Fiscal, precum si la prezentari din partea Fondului Proprietatea, Raiffeisen Bank si BVB.Evenimentul a inclus, de asemenea, 108 inalniri separate intre investitori si managementul de top al unor companii romanesti listate pe BVB sau care fac parte din portofoliul Fondului Proprietatea: OMV Petrom, Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Transelectrica, CE Oltenia, BRD, Electrica, SIF5 Oltenia si Transgaz.“Interesul puternic pentru acest eveniment in randul investitorilor cheie de pe Wall Street dovedeste ca, prin eforturi educationale focalizate, am reusit sa imbunatatim vizibilitatea pietei din Romania ca o oportunitate de investitii foarte atractiva in regiunea Europei Centrale si de Est”, a declarat Greg Konieczny, managerul FP.Ludwik Sobolewski, directorul general al Bursei de Valori Bucuresti, a mentionat ca piata de capital din Romania are nevoie de investitori institutionali si de reteaua globala a acestora pentru lichiditate si dezvoltare.“Daca acestia investesc acum, vor fi primii care vor beneficia de cresterea pietei, pentru ca noi indraznim sa transformam Bursa de Valori Bucuresti intr-un centru financiar al Europei de Sud-Est. Primul pas in reforma pietei ar fi eliminarea a opt bariere care stau in prezent in calea dezvoltarii pietei locale”, a declarat Ludwik Sobolewski.