(BVB) isi cheama investitorii mici la mare, sa petreaca weekend-ul urmator impreuna cu liderii pietei - 26 iunie 2014

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 16 mai 2023 18:50, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Investitorii mici in actiunile listate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) au ocazia sa petreaca weekend-ul urmator la mare, impreuna cu liderii brokerilor si ai institutiilor pietei de capital. Sa le spuna ce asteapta de la ei, dar si sa-si imbunatateasca strategia de investitii, cu ajutorul specialistilor chemati la prima editie a "Forumulului BVB pentru investitorii de retail". Bursa de Valori Bucuresti (BVB) vrea sa contribuie decisiv la crearea unei comunitati a investitorilor mici si organizeaza, sambata 28 si duminica 29 iunie, Forumul BVB pentru investitorii de retail, la Cocor Spa Hotrel din Neptun. BVB i-a invitat acolo pe cei ce investesc deja la Bursa si pe cei vor sa treaca la un nivel superior nivelului de economisire, sa se relaxeze cu folos in compania unor personalitati ale lumii financiare romanesti. Este primul eveniment de vacanta la care ii cheama sa participe pe investitorii mici, in conditii speciale. Forumul face parte din campania BVB din strategia de inlaturare a barierelor care stau in calea dezvolarii pietei de capital autohtone si, concret, de crestere a valorii tranzactiilor (lichiditatea) in ringurile sale digitale. Participantii la Forumul BVB vor avea ocazia sa afle, de la specialistii de elita ai pietei, noutati despre strategiile moderne de plasament la bursa care li se potrivesc, detalii despre protectia impotriva riscului, dar si amanunte despre realizarea promisiunilor facute de oficialii pietei, privind reforma si dezvoltarea Bursei. Vor veni la Forumul BVB de la Neptun, brokeri si analisti cunoscuti de pe piata, directori de investitii ai marilor banci din Romania, directori din Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) si liderii BVB. Mai multe detalii despre program, gratuitati si tarife speciale pe pagina Forumului BVB pentru investitorii de retail. Investitorii si mai ales cei mici, de la care se asteapta cresterea vitalitatii trazanctiilor BVB, au ocazia sa-si evalueze satisfactiile, la aproape un an de la preluarea conducerii executive a BVB de catre Ludwik Sobolewski, chiar de fata cu acesta. Ludwik Sobolewski a fost director al Bursei din Varsovia si este cunoscut ca una dintre personalitatile de nivel european ale pietei de capital. Sobolewski a declansat o campanie de reforma si dezvoltare a Bursei si a pietei de capital in general. In acest scop a si mobilizat un grup de lucru format din specialisti ai tuturor pietelor si autoritatilor financiare autohtone, care a produs, la inceputul anului, un raport intitulat Opt bariere sistemice pentru crearea unei piete de capital moderne in Romania. Barierele sunt de ordin fiscal, de reglementare, de organizare a ASF si BVB si nu numai. Investitorii pot sa enumere progrese, dar sa si emita obiectii privind ritmul aplicarii programului de relansare a pietei, sambata si duminica, la Forumul BVB de la Neptun, unde cei interesati au ocazia sa solicite detalii de la musafiri si sa intre in posesia unor informatii si conostinte utile pentru investitiile lor.