Actiunile (FP) au atins miercuri un nou maxim si au generat jumatate din rulajul bursei - 02 octombrie 2014
Actiunile Fondul Proprietatea (FP) au generat miercuri jumatate din rulajul bursei de la Bucuresti si au atins un nou maxim, avand pentru a doua sedinta consecutiv o contributie decisiva la evolutia pozitiva a pietei. Indicii BET Plus, de referinta, si BET, al celor mai lichide actiuni, au inchis in crestere cu 0,2%, dupa ce la mijlocul sedintei se aflau in urcare cu 0,4%. BET Plus include cele mai lichide 37 de actiuni din piata reglementata BVB, cu exceptia SIF-urilor si a actiunilor companiilor straine. Lichiditatea pietei s-a situat la 31 milioane de lei (7 milioane de euro), la jumatate fata de ziua precedenta. Titlurile Fondul Proprietatea au generat jumatate din rulajul sedintei de miercuri, dupa ce marti tranzactiile cu actiunile companiei au reprezentat 40% din activitatea bursei. Actiunile Fondul Proprietatea au inchis in crestere cu 0,3%, la 0,9520 lei/unitate, dar au atins in tranzactiile din deschiderea pietei un nou maxim, de 0,96 lei/titlu. Fondul Proprietatea a anuntat marti seara ca va incepe de miercuri sa rascumpere actiuni proprii in cadrul celui de-al patrulea program de achizitii, dupa ce a primit avizul ASF pentru anularea unui pachet de titluri preluate intr-o runda anterioara. Limitele de pret pentru achizitionarea actiunilor in cadrul celui de-al patrulea program de rascumparare sunt de minim 0,2 lei/actiune si maxim 2 lei/actiune. Programul de rascumparare poate fi desfasurat pana la data de 27 noiembrie 2015. Cel de-al patrulea program, aprobat in aprilie de actionari, vizeaza un numar de maxim 990.855.616 actiuni, reprezentand 7,97% din capital. Indicele BET FI, format din Fondul Proprietatea si cele cinci SIF-uri, a scazut cu 0,2%, iar BET NG, al sectorului energetic, a coborat cu 0,3%. BET NG a fost tras in jos de declinul titlurilor OMV Petrom (SNP) cu 0,7% si de scaderea actiunilor Electrica (EL) cu 1,2%, in timp ce evolutia BET FI a fost determinata de declinul SIF-urilor, cu exceptia SIF Moldova (SIF2). Romgaz a urmat Fondului Proprietatea in topul lichiditatii, cu schimburi de 3,82 milioane de lei, din care 2,52 milioane de lei printr-un transfer de tip deal. Actiunile Romgaz au inchis in scadere cu 0,1%. Rulaj mai ridicat au consemnat si Transgaz (TGN), cu 3,25 milioane de lei, precum si Transelectrica (TEL), cu 2 milioane de lei, din care 400.000 de lei printr-un deal. Cotatia Transgaz a scazut cu 0,2%, iar cea a Transelectrica a urcat cu 1,2%. Titlurile Banca Transilvania au inchis in urcare cu 2,3%, pe tranzactii de 2,8 milioane de lei, si au sustinut evolutia pozitiva a bursei. Indicii BET XT si BET BK au crescut cu 0,2%. BET XT reflecta evolutia primelor 25 de actiuni romanesti in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea. Indicele BET BK cuprinde cele mai lichide 25 de actiuni, printre care titlurile bancii austriece Erste (EBS), SIF-urile si Fondul Proprietatea. In Europa de Vest, principalele actiuni au scazut, dupa ce Italia a inrautatit prognoza privind evolutia economica, alimentand temerile investitorilor privind situatia economiei zonei euro. Pe bursele europene mari, indicele FTSE 100 (Londra) a scazut cu 0,9%, CAC 40 (Paris) a consemnat un declin de 1%, iar DAX (Frankfurt) a coborat cu 0,7%. In Europa Centrala, bursele din Cehia si Polonia au scazut, in timp ce Ungaria a evoluat pozitiv. Astfel, indicele PX (Praga) a scazut 0,3%, iar WIG20 (Varsovia) cu 1,5%, iar BUX (Budapesta) a avansat cu 0,1%.