(COTE) trage cortina peste proiectul oleoductului care urma sa duca petrol rusesc in Europa - 28 iulie 2014

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 16 mai 2023 18:52, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Actionarii transportatorului de titei Conpet Ploiesti (COTE) sunt convocati in Adunare Generala pe 2 septembrie pentru a aproba demararea procedurilor legale de lichidare a companiei de dezvoltare a proiectului PEOP-PCD (Pan-European Oil Pipeline), un oleoduct prin care petrolul rusesc urma sa fie transportat spre Europa Centrala, evitandu-se stramtoarea Bosfor (Turcia). Conpet este controlata de stat prin intermediul Ministerului Economiei, care detine 58,7% din actiuni, in timp ce Fondul Proprietatea are o participatie de 29,7% din companie. Restul de 11% din actiuni sunt detinute de investitori la bursa. Magistrala, a carei constructii a fost estimata la 3,5 miliarde de euro, urma sa conecteze portul Constanta cu Trieste (Italia), tranzitand Serbia, Croatia si Slovenia. In 2007, Romania a fost una din tarile initiatoare ale proiectului, magistrala urmand sa aiba o lungime de 1.856 km si o capacitate estimata de transport de 1,2-1,8 milioane de barili/zi. Oleoductul avea rolul de a reduce dependenta Uniunii Europene fata de livrarile de petrol din Federatia Rusa si tarile din Orientul Mijlociu. In 2010, era avansata posibilitatea includerii Gazprom in proiect. Conpet a semnat in iulie 2008 actul pentru constituirea companiei de dezvoltare a proiectului PEOP, iar din actionariatul companiei, inregistrata la Londra, mai faceau parte si operatorul portuar Oil Terminal din Constanta (OIL), firma Transnafta din Serbia si Janaf din Croatia. In 2009 insa Italia, Croatia si Slovenia au renuntat la proiect, astfel ca singurele tari inca interesate de investitie, Romania si Serbia, au reevaluat proiectul si au stabilit o noua ruta, Constanta-Pancevo, care a fost si modificata, respectiv Pitesti-Pancevo. Tot pe 2 septembrie, actionarii sunt chemati sa aprobe programul de investitii si de reparatii capitale pentru anul 2014, si bugetul completat de venituri si cheltuieli pentru acest an. Actiunile Conpet au inchis sedinta de tranzactionare de vineri la un pret de 48,9 lei/titlu in crestere cu 4%. Capitalizarea bursiera a companiei este de 423,3 milioane de lei.