Combinatul (OLT) este unul dintre cei mai mari datornici catre bugetul local Ramnicu Valcea - 20 ianuarie 2014

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 16 mai 2023 19:55, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Compania de stat Oltchim, care a intrat in insolventa la inceputul anului trecut si incearca sa-si gaseasca cumparator, se afla in topul datornicilor catre bugetul local al municipiului Ramnicu Valcea, cu debite de 4,3 milioane de lei plus penalitati de intarziere, datorii mai mari decat Oltchim avand o alta firma de stat, Valceana, aflata in insolventa de circa zece ani. Combinatul chimic nu si-a mai achitat taxele si impozitele de la jumatatea anului 2012, devenind unul dintre cei mai mari datornici la bugetul local, potrivit Mediafax. La 31 decembrie 2013, Oltchim inregistra datorii de 4,36 milioane de lei catre bugetul local, reprezentand impozite pe cladiri, terenuri si autovehicule, la aceasta suma adaugandu-se majorari de intarziere in cuantum de 210.150 de lei, potivit datelor oferite de Daniel Ionescu, purtatorul de cuvant al Primariei Ramnicu Valcea, citat de Mediafax. Din total, circa 2,9 milioane lei sunt datoriile aferente anului 2013. Pana in prezent autoritatile locale nu au deschis proceduri de executare silita pentru aceste debite. Statul detine, prin Ministerul Economiei, 54,7% din actiunile Oltchim, si va incerca sa vanda compania in luna februarie. Combinatul Oltchim Ramnicu Valcea urmeaza sa-si gaseasca un nou proprietar, dupa esecul privatizarii din toamna anului 2012, insa acest lucru s-ar putea intampla mai tarziu decat anuntasera initial autoritatile. Mai exact, termenul de depunere a ofertelor pentru actiunile detinute de combinat la Oltchim SPV, care controleaza activele unitatii, stabilit pentru 31 ianuarie, ar putea fi amanat cu o luna si jumatate la solicitarea investitorilor care s-au aratat interesati pana in prezent. Ultimul competitor care a intrat in cursa pentru preluarea combinatului Oltchim curatat de datorii este Petchem, divizia petrochimica a MOL. Petchem este intre primele zece companii europene din petrochimie si unul dintre liderii europeni in productia de polietilena si polipropilena. Alti investitori care si-au aratat interesul pentru combinat sunt omul de afaceri Stefan Vuza, prin intermediul companiei Chimcomplex Borzesti, consortiul format din nemtii de la PCC si fondul de investitii israelian Fortissimo, rusii de la Oil and Gas Trade si consortiul de companii Baota Petrochemical Group si Junlun Petroleum Co. din China. SOCAR, compania de stat din Azerbaidjan, si-a manifestat interesul pentru Oltchim, insa a anuntat ulterior in presa ca renunta la aceste planuri, fara a informa si autoritatile ca nu mai doresc sa participe la procesul de privatizare a Oltchim. Potrivit reprezentantului Primariei Ramnicu Valcea, exista o companie care inregistreaza debite mai mari decat cele ale Oltchim catre bugetul local. Este vorba despre Valceana, un fost producator de piele si incaltaminte care nu si-a mai platit obligatiile catre bugetul local de peste cinci ani. Firma a acumulat datorii de aproximativ 5,7 milioane lei catre bugetul local. Potrivit portalului instantelor de judecata, Valceana SA se afla in insolventa, procesul fiind inregistrat pe rolul tribunalului Valcea din anul 2004. cu un nou termen pentru luna aprilie a acestui an. Primaria Ramnicu Valcea este parte in acest proces in calitate de creditor.