Cele mai mari fonduri de actiuni trec in defensiva si mizeaza pe (SNG), (SNP) si (TGN) - 07 mai 2014

Versiunea din 16 mai 2023 19:57, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Managerii celor mai mari fonduri de actiuni, cu o avere cumulata de peste 450 milioane de lei, isi orienteaza in acest an portofoliile spre actiunile companiilor din energie si utilitati, considerate investitii defensive si mai rezistente la riscurile geopolitice din regiune. Ei sunt re­zervati fata de evolutia din 2014 a actiunilor bancare, cele care anul trecut erau in topul investitiilor. „Evolutia bursei din acest an a fost dezamagitoare, investitorii nu se asteptau ca bursa sa scada. Instabilitatea din regiune a pus presiune pe bursa de la Bucuresti, dar si pe pietele din regiune, iar investitorii nu au curaj sa intre la cumparare pana cand nu vad o clarificare a conflictului din Ucraina“, a spus Razvan Rusu, director de investitii la societatea de administrare Certinvest. Indicele BET, principala referinta a bursei de la Bucuresti, este pe minus de la inceputul anului, respectiv un minus de 1,42%. Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri, are o scadere de aproape 15%, singurul indice pe plus este BET-NG, al companiilor din sectorul energiei, care s-a apreciat cu 1,17% de la inceputul anului. Nici fondurile de actiuni, care investesc pana la 90% din active pe bursa, nu au motive de satisfactie dupa primele patru luni din an, raportand pierderi. ING Romanian Equity dispune de active de 380 mil. lei si este cel mai mare fond de actiuni cu investitii pe bursa de la Bucuresti. La finalul anului trecut, cele mai mari investitii ale fondului erau actiunile Bancii Tran­silvania, cele ale Fondului Proprietatea, ale OMV Petrom si ale BRD. Cu exceptia actiunilor Bancii Transilvania, care au crescut cu 9%, celelalte actiuni au subperformat indicelui BET. In primele trei luni ale anului, fondul a raportat o scadere de 2,7%. Pe utlimele 12 luni, fondul are un plus de 10%.