Seful ASF poate declansa din oficiu controlul inopinat la o companie supravegheata de institutie proiect - 19 ianuarie 2015
Presedintele Autoritatii de Supraveghere Financiara /ASF/ hotaraste asupra controlului inopinat la o companie reglementata si/sau supravegheata de institutie si il poate declansa din proprie initiativa sau la solicitarea oricaruia dintre cei trei vicepresedinti, potrivit unui proiect de regulament al ASF, lansat in dezbatere publica. 'Controlul inopinat se hotaraste de catre presedintele ASF, care poate declansa controlul din oficiu, sau la solicitarea oricaruia dintre cei trei vicepresedinti si are la baza semnale de avertizare timpurie/reclamatii/orice alte informatii care denota posibile incalcari ale legislatiei in vigoare si ameninta indeplinirea misiunii/obiectivelor ASF', prevede proiectul de regulament privind activitatea de control periodic si inopinat desfasurata de catre Autoritatea de Supraveghere Financiara.Potrivit proiectului de act normativ, controalele desfasurate la sediul entitatii pentru verificarea modului de indeplinire a planului de masuri stabilit prin decizie a Consiliului ASF, precum si controalele desfasurate ca urmare a solicitarilor entitatilor autorizate, reglementate si supravegheate de catre ASF de limitare, suspendare sau incetare a activitatii sunt asimilate controlului inopinat. Echipa de control a ASF are dreptul sa solicite si sa verifice, in totalitate sau prin sondaj, orice inscrisuri, informatii, inregistrari de orice fel, inclusiv cele telefonice in legatura cu ordinele primite/transmise, fisiere, registre si evidente contabile care pot avea legatura cu activitatea entitatii controlate, inclusiv cu activitatile externalizate/transferate de catre aceasta, dupa caz, precum si sistemele informatice de evidenta si prelucrare a datelor.Pe de alta parte, echipa de control ASF are obligatia sa respecte programul de lucru al entitatii controlate, iar controlul se poate desfasura si in afara programului de lucru al entitatii numai cu acordul scris al reprezentantului legal al acesteia. ASF reglementeaza si supravegheaza piata asigurarilor, piata de capital si piata pensiilor private.