PeliFilip a asistat Sensiblu in achizitionarea a 78 de farmacii apartinand Sibpharmamed - 09 decembrie 2016
Firma de avocatura PeliFilip a asistat Sensiblu si unii dintre afiliatii sai in achizitionarea a 78 de farmacii apartinand Sibpharmamed, membra a grupului Polisano, numarul de unitati al brandului romanesc crescand astfel cu 20%. PeliFilip a oferit consultanta juridica in legatura cu documentatia contractuala si procedura de notificare a fuziunii derulata in fata Consiliului Concurentei din Romania. Tranzactia a necesitat analizarea si rezolvarea mai multor aspecte comerciale si financiare complexe, care au fost abordate in cadrul documentatiei contractuale. Echipa de negociere a fost condusa de Mihaela Scarlatescu, Directorul Departamentului Juridic din cadrul Grupului A&D Pharma, fiind asistata indeaproape de echipa PeliFilip, coordonata de partenerii Carmen Peli si Ioan Dumitrascu. „In ciuda complexitatii proiectului si a pozitiei solide a companiei Sensiblu pe piata de retail a produselor farmaceutice, am reusit sa obtinem decizia de autorizare a fuziunii din partea autoritatii intr-un timp relativ scurt, gasind echilibrul just intre prevederile de concurenta aplicabile si nevoia clientului de a actiona cu rapiditate”, a declarat Ioan Dumitrascu, Partener PeliFilip. „Ne bucuram, astfel, ca am sustinut Sensiblu in demersul sau de a-si consolida pozitia pe piata de retail farmaceutic, prin cresterea numarului de farmacii si prin eforturile depuse pentru a oferi servicii de cea mai inalta calitate. Nu in ultimul rand, tranzactia de succes a companiei Sensiblu dovedeste angajamentul PeliFilip de a oferi clientilor sai servicii juridice la cele mai ridicate standarde si de a sustine mereu viziunea de afaceri a acestora”, a continuat Carmen Peli, Partener PeliFilip. Echipa de dreptul concurentei din cadrul PeliFilip detine cunostinte economice foarte puternice cu privire la realitatile locale si a efectuat cercetari si analize pe cele mai relevante piete de servicii si produse din Romania. Printre clientii asistati de PeliFilip in acest domeniu se numara Arctic, Banca Transilvania, Bayer, Bergenbier, Edenred, Lafarge, OMV Petrom, RCS-RDS, UNSAR. Totodata, avocatii PeliFilip au o expertiza extensiva in materie de drept corporatist, fuziuni si achizitii, inclusiv achizitii cheie, fuziuni complexe, spin-off-uri si alte reorganizari societare, strategii de exit, joint venture-uri, privatizari sau tranzactii private pe piata de capital.