Industria aeronautica romaneasca, in crestere cu peste 44%. (ARS), profit record - 18 noiembrie 2016
Aerostar Bacău a încheiat primele nouă luni ale acestui an cu un profit net de 48,3 milioane lei, cu 44,17% mai mare faţă de cel din perioada similară a anului trecut, conform datelor remise Bursei de Valori Bucureşti. La cea de-a 10-a ediție a premiilor oferite de firma GKN Aerospace, unul dintre liderii mondiali in industria componentelor aeronautice, Aerostar Bacău a obținut premiul pentru cel mai bun furnizor pentru perioada 2015/2016. Cifra de afaceri a companiei a crescut, în perioada ianuarie-septembrie, cu circa 19%, la 240,1 milioane lei, din care 46,792 milioane lei au avut ca sursă vânzarea de produse şi servicii pe piaţa internă, din export provenind echivalentul a 193,3 milioane lei. Mai mulți salariați în 2016 Conform Agerpres, la 30 septembrie 2016, Aerostar Bacău (furnizor de sisteme de aviaţie şi sisteme defensive terestre pentru Ministerul Apărării Naţionale şi pentru alţi beneficiari, subfurnizor de piese, aerostructuri, subansamble şi echipamente pentru aviaţia comercială şi aviaţia generală şi furnizor de mentenanţă pentru avioane civile şi de conversie/ modernizare a avioanelor civile) avea 2.060 salariaţi, cu 81 mai mulţi faţă de 30 septembrie 2015. Dintre aceştia, 275 de salariaţi sunt puşi la dispoziţie de către Airpro Consult, care acţionează pe piaţă ca agent de muncă temporară.