Cum a aratat prima luna pe piata de capital pentru (ASC), singura companie nou listata in 2016 - 09 august 2016
Cum a arătat prima lună pe piaţa de capital pentru Ascendia, singura companie nou listată în 2016 Dan Grigore Ivan ASCENDIA (ASC), companie ce produce soft educaţional, s-a listat pe piaţa alternativă de capital AeRO pe 7 iulie, într-o şedinţă de tranzacţionare în care preţul de deschidere a fost de 9,1 lei per titlu, iar cotaţia de închidere afişa 10 lei per unitate. Luni, după mai bine de o lună de la listare, o acţiune Ascendia (ASC) se tranzacţionează la un preţ de 14 lei, o creştere de 15,70% faţă de cotaţia de vineri. Astfel, capitalizarea bursieră a companiei de IT este în prezent de 20,23 milioane lei, după ce în ultima lună s-au înregistrat 205 tranzacţii cu titluri ASC, cu o valoare cumulată de 0,177 milioane lei, care au condus la o Apreciere de 51,26% a unei acţiuni ASC. în 2015, venitul total al celor de la Ascendia a fost structurat pe trei piloni. Din vânzarea de produse şi mărfuri, precum aplicaţii educaţionale şi manuale şcolare, compania a încasat 1,492 mii. lei, în timp ce vânzarea de servicii IT - precum dezvoltarea de module educaţionale la comandă sau personalizări LMS (Learning Mangement System), a adus companiei 2,59 milioane de lei. De asemenea, finanţările primate prin proiecte de cercetare au mai adus companiei 0,418 milioane lei. Ascendia are contracte cu Ministerul Educaţiei din ţări precum România, Egipt, Cipru, Kazahstan, Malta, Emiratele Arabe Unite sau Dubai. De asemenea, Ascednia vizează să dezolte o platformă educaţională extraşcolară destinată mediului public internaţional. Pe lângă dezvoltarea de software pentru preşcolari şi manuale digitale pentru şcolari, Ascendia a mai dezvoltat platforme de management al procesului de învăţare pentru clienţi precum ING, Domo, Orange sau Raiffesin Bank.